Lucinschi si Voronin contra AIE

In aceste zile au loc consultari ale premierului Filat cu societatea civila, partide, sindicate etc.
Eu nu am fost admis la aceste consultari cu fostul meu coleg de facultate, caci nu cint in corul aplaudacilor.
Cei care participa la aceste intilniri, declara ca de fapt Premierul insista pe doua idei.
Prima este ca Guvernul este nefunctional si ca nu se petrec reforme, si a doua ca opozitia comunista trebuie sa participe constructiv la depasirea crizei politice.
Si imi mai spun cei care au participat la aceste intruniri, ca in fiecare grup de vizitatori sunt citeva persoane care citesc texte pregatite din timp, care au acelasi mesaj, ca guvernarea trebuie reformatata, ca asa nu mai merge, ca unii ministri sunt corupti si dependenti de papasar, facindu-se aluzie la PD si Plahotniuc.
Astfel Filat si anturajul sau au organizat un spectacol sub denumirea “La sfat cu poporul”.
Care ar fi scopul acestor consutari si de ce se fac fara presa?
Deja este evident ca se urmareste realizarea unui scenariu de readucere a comunistilor la guvernare intro forma sau alta si de aruncare in opozitie a PD si PL.
Dupa consultari, Filat se va referi la opiniile unor participanti la intilnirile care le organizeaza, favorabile readucerii comunistilor la guvernare, si de asta nu este admisa presa, caci s-ar vedea ca marea majoritate a vorbitorilor au recomandat Premierului sa constinuie guvernarea in cadrul AIE.

Concluzia este simpla
,
gruparile oligarhice din R.Moldova se reorganizeaza, si aici nu se mai pune in capul mesei interesul national, de modernizare a R.M. ci cel de clan. Se da lupta pentru resursele statului si controlul asupra acestora.
In 2009/2010 toti oligarhii s-au unit impotriva lui Voronin si l-au debarcat de la putere.
In prezent oligarhii din jurul PLDM si PCRM se unesc impotriva PD si a lui Lupu si Plahotniuc, incercind sa induca in societate ideea ca Voronin si comunistii nu mai prezinta niciun pericol si ca pericolul principal ar veni din partea lui Plahotniuc si a PD-lui.
Stranie logica a lui Lucinschi, Filat si altor oligarhi centristi care stau in spatele acestui scenariu. Au uitat ei oare cum i-a persecutat Voronin si cit de greu a fost de-l debarcat de la guvernare?

Nu va aduce aminte cumva aceasta situatie de anul 2000, de demiterea Guvernului Sturza, si instalarea Guvernului Braghis, de catre o majoritate formata de Presedintele de atunci, centristul Lucinschi, din comunisti, ppcd-sti si independenti? Voronin si Lucinschi au experienta de actionare in comun si iata ca din nou isi unesc eforturile.
Peste 11 ani scenariul se repeta, iar protagonistii principali sunt aceeasi , Generalii, P.Lucinschi si Voronin, numai ca pe post de Rosca si PPCD se va produce de data asta, Filat si PLDM.
PD si Diacov, cu Lupu Presedinte au acelasi rol, de oponenti cu Lucinschi/Filat, iar in rolul PFD astazi avem PL. Aproape nimic nu s-a schimbat in schema politica din R.M in ultimii 11 ani, aceleasi echipe lupta pentru putere, doar ca au mai aparut unii membri noi.

Societatea este derutata, se creaza impresia ca oamenii inteleg ca politicienii ii mina la abator, dar nu mai pot sa riposteze, nu mai stiu ce sa faca. Cel mai trist este ca o mare parte din elita intelectuala este copartasa la acest exercitiu de readucere a comunistilor nereformati la guvernare, ii cinta laude lui Filat si incearca sa-l albeasca pe Voronin, in felul asta facind un enorm deserviciu cauzei democratizarii si europenizarii R.M.
Asistam la un exercitiu de zombificare in masa, se incearca de catre analistii afiliati PLDM acreditarea ideii ca Voronin si comunistii sai, care il sustin deschis pe Muruianu, vor petrece reforma justitiei in R.Moldova???!!!
Unde am ajuns domnilor centristi, cu minciuna si manipularea? Opriti-va, daca mai aveti ceva obraz si stima fata de sine in primul rind.

Detaliile tehnice mai putin conteaza, insa se stie, comunistii pun o conditie clara, la prima etapa trebuie demis de catre PLDM si PCRM, Marian Lupu din postul de Presedinte al Parlamentului, apoi scenariul de a instaura o noua guvernare se va dezvolta mai departe.

Vineri Filat ne va anunta care va fi rezultatul consultarilor , dar textul pe care il va citi este coordonat deja de catre P.Lucinschi si Voronin. Membrii din conducerea PLDM si PCRM stiu scenariul de guvernare comuna care urmeaza.
Mai exista o mica speranta ca Filat sa refuze sa citeasca textul care deja este scris si sa mentina AIE.
Va avea oare curajul sa o faca?

Din pacate, trebuie sa constatam ca R.Moldova este un stat capturat, stat care deserveste interesele unor grupari politico-economice si oligarhice. Iar retorica reformatoare si proeuropeana este doar o acoperire, pentru politicieni de a guverna si a se imbogati.


Filed under: Uncategorized

Sursa
2011-07-06 23:59:18



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru
05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
15:11:26„O societate puternică înseamnă o societate informată și unită” – Rodica Lilica, studentă la programul dual Finanțe și Bănci, ASEM 💫 —» Sandu GRECU
15:04:29„Europa nu este doar o destinație, ci cel mai sigur plan prin care ne putem moderniza fiecare localitate” – Cristian David, Președinte ILD România 💫 —» Sandu GRECU
12:10:57Feteasca Run: prima cursă care unește vinăriile din Cricova —» Fine Wine
11:53:47Festivalul vinului de autor: 4-6 septembrie —» Fine Wine
18:11:55FIECARE COPIL MERITĂ ȘANSA DE A-ȘI URMA VISUL! 💙💛 —» Sandu GRECU
05:11:19DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
12:37:25Under 15. Jucători din țară și de peste hotare, convocați de FMF la un nou trial ⚽️ —» Sandu GRECU
12:18:35„Ca primar, nu sunt aici pentru declarații, ci pentru fapte” – Viorel Jardan, primarul comunei Lozova 💫 —» Sandu GRECU
09:46:20Biblioteca – punct de întâlnire între diasporă și acasă —» BPR Ungheni's Blog
18:40:53„ALB DUPĂ ALB” – expoziție de Doina Mihăilescu, la Muzeul Național de Artă al Moldovei din Chișinău 🏦 —» Sandu GRECU
18:25:21Derzamăgit de organele de drept, vrea să plece afară —» Curaj.TV | Media alternativă
12:19:46DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
15:24:47🎾 ROMINA HÎNCU, AL TREILEA TROFEU DIN 2026! 🇲🇩🏆 —» Sandu GRECU
15:24:47🎾 ROMINA HÎNCU, AL TREILEA TROFEU DIN 2026! 🇲🇩🏆 —» Sandu GRECU
04:54:53CARTE NOUĂ PENTRU COPII —» Leo Butnaru
13:45:15Arta nu tace: Perjovschi cu David —» Curaj.TV | Media alternativă
16:59:59NU CÂT ȘTIE, CI CÂT ÎȘI PERMITE... —» Leo Butnaru
11:49:49Petru Racu: jucători pe pile la Națională și cei care veneau să se odihnească. Pariuri: prețul unui galben 💥💥💥 —» Sandu GRECU
11:46:26Vin cu aur la Mondial de Bruxelles – 55 mdl —» Fine Wine
11:45:31Cardinalul fotbalului, Nicolai Cebotari. Portar de top, cearta cu Ciobanu, arbitraje, dinastia 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
11:41:00De la pasiunea pentru sere moderne la „Agricultura Inteligentă”: Povestea lui Piotr Caraman, masterandul care dă tonul inovației la UTM 💥 —» Sandu GRECU