Fragment din poemul "Zoo"
PĂUNII
Bibilicile ca ceremonioase soţii de politicienipăuni care te duc cu gândul dincolo de podoabe pestriţe – spre pasărea glorieicu aripile-evantaie din frunze de laur şi care nu poate fi adusă la zoo
(Printre păsăridar poate şi printre oameni păunul e ceva intermediar sau ori-ori între monahşi monarh – în dependenţă de cum îşi ţine coada – strânsăsau desfăcută...) De fascinaţia magnetică a păunilor nu scapi uşor nu poţi să nu scrii versuri: O, grădină, grădină! O, maestre Hlebnikov. Hlebnikov, O!„Grădină tristă e iubirea / Iar inima – păun ucis, – O, Navoi, moderna fire /putea s-o spună mai precis?” Păunii ne populează viaţa întâmplările amintirile visele.Pentru mine ei sunt unele dintre cele mai frumoase şi stranii năluci care mă urmărescca nişte culori ţipătoare ca nişte ţipete aurorale ca nişte... acoloîn parcul de la Aluşta din Crimeea în 1976 – chiar aşa – în preajma vilei
în care troika (nu nu troika NKVD...) Stalin-Roosevelt-Chourchil au semnatnu extrem de curatul pact de la Ialta – acolo văzusem masa la care îşi fulgeraseră cerneala semnăturilor – acoloprin cedri şi chiparoşi prin pini răşinoşi auzeam chiţcăitul de lilieci al veveriţelor prinse-n fapta jocului de dragostechiţcăit brusc întrerupt de ţipătul fără vreo culoare agreabilă al păunuluiîmpopoţonatţipătul ca o ţâşnitură de cremă cărbunie eruptă din tubul nimerit întâmplător sub călcâiul ghetei căreia îi faci lustru (poate că sub călcâiul cizmei imperialiste); ţipătul neagreabil dar desăvârşit al păunului –desăvârşit fiindcă oricine înţelege ce exprimă: singurătate şi trufie...
Peste anipe celălalt ţărm al Mării Negre pe ţărmul românesc la hotelul Ambasadormi-a fost dat să văd ceva ciudat: coada pianului lucitor lăcuită ce oglindeacoada păunului cocoţat pe creasta pianului cu coadă într-o opţiune de natură (moartă sau statică)natură vie în valorizarea culorilor lăudăroase-n adânc de negru lacdat atât de subţire peste ebenul pianului; oricum lac negru ca Techirghiolul nămolurilor aluviunilor de aur ale muzicii în vălurire de atmosferă preclasică odată ce nu exista niciun motiv suspect în acele locuri comme il faut deoarece fortepianul nu ţinea de oarece tradiţie ocultă şi barem că ar di ciupit nervii păunului care – vedeam – stă liniştit-oglindit în lacul negru ca Techirghiolul (de cameră ca şi muzica) aluviunile de aur ale sonatei ce avea să răsune doar că fortepianul (sau poate păunul) sta într-o poziţie cam incomodă pentru delicata natură moartă sau sensibila natură vie a cozii cao streaşină colorată peste alb-negrul claviaturiioglindind şi ea oarecum zebrat-curcubeic-înstelat ceea ce era peste: forte-păunul – natură ţipătoare. Iar în altă vară altă vacanţăaltă întâlnire a scriitorilor români de pretutindeni se dădea o altă recepţie la hotelul President vecin cu hotelul Ambasador...Galaxiile iluzorii din cristale pocale plesnet mărunt de bule de şampanie;orice microcosmos e spumos motiv serios să nu-ţi faci iluzii în plusîn minus de cota zero. – Ceva abandonează altcevaaltceva abandonează ceva – paradoxul aceasta însemnând re-adunareconcentrare împuţinarea risipirii, îmi ziceam la President... Dar – brusc! – erupseţipătul păunilor... Al celui din Crimeea şi al celuia din Euxin... Ţipetele din preajma vilei prezidentului ăluiaşi din coasta vilei prezidentului ăstuia – stridente ţipetele puternicecam sinistre... Şi chiar dacă nu ar fi răzbătut de la un ţărm la altulde pe cel de Crimeea pe cel de Euxinde pe cel de Euxin pe cel de Crimeea – săgetătoare între Aluşta şi Neptunîntre Neptun şi Aluşta – sigur că ţipetele mieunate ale păunilor răzbeau barempână la mijlocul mării ciocnindu-se acolo ca o curată nedumerirepeste jocul delfinilor... Între aceste întâmplări cu păuni ţipători mieunătorifiind un interstiţiu-motto din Hlebnikov ce scria despre Preşedinţii globului pământesc (poeţii bineînţeles)de care îmi adusesem aminte în miez de noapte aici la noi la Neptunşi poate că îşi amintea în acelaşi miez de noapte cineva acolo la ei în Crimeeaunde – în ambele cazuri – nu are cum să cânte cocoşul – acestapur şi simplu nu e unul de-al casei la vilele mahărilor... Aici, acolo în miez de noapte ţipă mieunat păunii Dobrogei păuniiIaltei Aluştei... De cum ţipă-ntâia oară peste ţărmuri vuitoarenaiba şi vârcolacii se chircescmai să dispară fac pe ele de spaimă! Prin urmaredomnilor preşedinţi ai globului pământescebenicul ţipăt al păunului e benefic pentru a ocroti lumea pentru a o descântacu mieunat pasăresc-pisicesc şi cu podoaba penetului rotitor în bătaia luniiîncât îţi trebuie ceva spirit de imaginaţie (şi aici ar putea avea o contribuţie serioasăjaponezii) chiar şi atunci când o vezi aievea...
leo butnaru
* * *
Poză din anul 2004, Hotelul "Ambasador", Neptun
Sursa
2011-07-06 07:32:00