“Dansul lui David” la Peniel

N-am fost niciodată la Peniel şi sigur nu îmi pare rău. Blogosfera evanghelică probabil că e suprasaturată de articole şi comentarii despre “dansul” de care s-au bucurat participanţii însă vreau să judecăm lucrurile din alt unghi.

Când ne apropiem de Biblie ca să judecăm o lucrare, o conferinţă, o manifestare, o mişcare, teologia şi doctrina se face pe textele clare şi nu pe cele neclare. A lua un text ca şi cel în care ni se prezintă “dansul lui David” şi a face o doctrină pe el mi se pare un mod penibil şi pervers de a citi şi interpreta Scriptura.

Am mai spus şi o repet: suntem analfabeţi nu în cunoaşterea Scripturii (deşi şi acest lucru începe să se contureze ca fiind adevărat) ci în interpretarea ei în mod corect. O, da, avem o grămadă de mitralierişti care ciuruiesc în jurul lor cu versete biblice dar tot nu ne sunt de mare ajutor aceşti luptători fiindcă trag prost.

Ca şi principiu de bază, şi aici au falimentat majoritatea susţinătorilor conferinţelor Peniel, doctrina şi teologia (sper să nu facă nimeni spume fiindcă citeşte aceste 2 cuvinte) nu se face pe exemple (fie el chiar preferatul “dansul lui David”) fiindcă putem să ne trezim că unii vor să imite poligamia lui David şi nu doar dansul lui. Ca şi principiu hermeneutic: nu se face doctrină pe exemple.

Haideţi să fim clari. Faptul că la Peniel se întâmplă lucruri bune nu înseamnă că mişcarea (conferinţele) în sine sunt bune. Aici nu condamn Penielul ci modul în care ne argumentăm. O lucrare care are şi elemente bune nu o transformă într-o lucrare bună.

Se pot întâmpla lucruri extraordinare la Peniel dar nu neapărat datorită a ceea ce s-a făcut acolo ci în ciuda a ceea ce a fost acolo. Adică: deşi o lucrare funcţionează nescriptural este posibil ca mulţi oameni să aibă experienţe autentice în acea mişcare.

Dacă judecăm o conferinţă după efectele (subiective, părerea mea) de scurtă durată deocamdată, pe care le are asupra unor oameni greşim. Efecte benefice are şi yoga. Dacă doreşti pacea minţii faci câteva cursuri şi sunt sigur că nu ai nevoie de Peniel.

În plus atunci când facem teologie ne focalizăm asupra textelor care arată învăţătura şi poruncile. Lăsând exemplele la locul lor – ele au rostul de a arăta cum se aplică poruncile şi învăţăturile în mod practic – ne vom uita la poruncile Scripturii pentru a afla ce trebuie să facem. Nicăieri nu veţi găsi scris: Dansaţi ca şi David.

Dacă spuneţi că această afirmaţie este bazată pe tăcere – opoziţia voastră nu are nici o putere fiindcă principiul rămâne prin sine în picioare. Noi ne ghidăm viaţa după ceea ce Biblia ne spune să facem şi nu vom căuta ca orbii să facem lucrurile în privinţa cărora Scriptura nu se pronunţă. Am aplicat toate principiile închinării exprimate clar în Scriptură şi ne-a rămas decât problema dansului? Nici pe departe.

Oameni buni, nicăieri în textul care vorbeşte despre dansul lui David, nu veţi găsi vreo afirmaţie care să lase de înţeles că lui Dumnezeu i-au plăcut acrobaţiile şi talentele artistice în ale dansatului ale lui David. Poate vouă vă place dar Biblia nu spune că lui Dumnezeu i’au plăcut. Poate că spuneţi “dar nu spune că nu i-au plăcut” – însă obiecţia nu are nici o putere fiindcă nu poţi să faci ceva doar pentru că tu pretinzi că Domnului i-ar fi plăcut.

Gândiţi-vă apoi la contextul cultural-istoric în care au trăit evreii. Noi nu mai suntem o naţiune cu legi şi formă de organizare hotărâtă de Dumnezeu. În Israel multe manifestări aveau de-a face nu neapărat cu religia lor ci erau pur şi simplu manifestări civice. Dacă încurcăm iţele va trebui să luăm multe alte obiceiuri evreieşti şi nu doar dansurile lor.

Ca să aduc la o concluzie discuţia vreau să amintesc că Noul Testament este revelaţia completă a Scripturii aşa că Vechiul Testament va fi interpretat în lumina învăţăturilor Noului Testament. Vedeţi în vreun loc în Noul Testament vreo aluzie la felul de manifestare al lui David?

Acum lăsând hermeneutica la o parte haideţi să facem un exerciţiu de imaginaţie. Vi-l puteţi imagina pe Hristos dansând în Templu împreună cu apostolii? Dar pe apostolul Pavel vi-l imaginaţi făcând acrobaţii în Atena că doar grecii erau obişnuiţi cu teatrul. Credeţi că Petru a făcut evanghelizare prin dans?

La urma urmei – dacă David a experimentat ceva el a făcut-o datorită unei experienţe personale. Suntem atât de slabi încât mereu suntem fascinaţi şi vrem să copiem manifestările altora. Noi n-am fost chemaţi să copiem tot felul de maimuţăreli şi să le aducem în închinare.

Ne rugăm “vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ” şi dacă ar fi să aplicăm acest text în domeniul închinării ne vom duce în cartea Apocalipsa şi vom copia modelul de închinare din ceruri. De ce nimeni nu vrea să copie închinarea aceea?

cei 24 de bătrâni cădeau înaintea Celui ce şedea pe scaunul de domnie (4:10)

cele patru făpturi vii şi cei 24 de bătrâni s-au aruncat la pământ înaintea Mielului (5:9)

toate făpturile care sunt în cer, pe pământ, sub pământ, pe mare … le-am auzit zicând: “A Celui ce şade pe scaunul de domnie, a Mielului să fie lauda, cinstea, slava şi stăpânirea”

o mare gloată … strigau … “Mântuirea este a Dumnezeului nostru…” (7:10)

şi toţi îngerii [...] s-au aruncat cu feţele la pământ  (7:11)

Încă una şi vă las! Teologia nu se face pe experienţă. Aici greşesc baptiştii când îi condamnă pe penticostali şi carismatici. Ei vin şi prezintă un milion de exemple negative ale celor care practică darurile supranaturale. Noi vrem o expunere a textelor biblice care vorbesc despre daruri şi nu poveşti cu oameni deplasaţi sau retardaţi.

În cazul Peniel acelaşi lucru este adevărat – dacă promovaţi conferinţa în nici un caz nu o puteţi face argumentând cu experienţe. Nu lucrează principiul nici din punct de vedere biblic şi nici în realitate. Experienţe are toată lumea. Ce spune Biblia despre această lucrare şi cum ne învaţă Biblia să o judecăm dacă e de la Duhul Domnului sau nu? Asta este întrebarea!