Grigorii Alhazov: cel mai deştept moldovean al momentului (video)

Din cîte deja ştiţi, sau dacă nu ştiţi vă spun acum, ieri concetăţeanul nostru, Grigorii Alhazov, membru al echipei condusă de Alesi Muhin din cadrul jocurilor intelectuale “Ce? Unde? Cînd?” (CUC) de la televiziunea rusă, a fost desemnat “cel mai bun jucător al sezonului de vară CUC” şi premiat cu “bufniţa de cristal” (aşa cum spuneam aici, premiul tradiţional al jocului), precum şi un premiu bănesc de 300 de mii de ruble ruseşti (peste 124 de mii de lei).

Azi, mai mulţi cititori ai blogului m-au felictiat cu postarea unui articol într-adevăr apolitic. N-au făcut nici aluzie la rolul politic al Rusiei în ţara noastră, ceea ce mă bucură. Mă bucură, de asemenea să mai citesc pe bloguri articole în care autorii menţionează marea cultură rusească, scriitori, poeţi, pictori, inventatori, oameni de ştiinţă, ori noi de la o vreme vedeam în Rusia doar un duşman care vrea să ne distrugă ţara. Nu Rusia nu este numai politică, la fel cum Moldova nu este numai “măturători şi constructori”. Anume asta cred că a reuşit să o demonstreze ieri Grigorii Alhazov.

Cîţ ţine de politică. Vorba veche spune, “tace, da face”, iar dacă “vorbeşte, respectiv cu vorba rămîne”. Mă bucură faptul să aud că în ultima vreme, mai mulţi concetăţeni ne duc slava atît spre est, cît şi spre sud, nord, vest. Boxerul Veaceslav Gojan (medaliat cu aur la Campionatul European), tenisiştii Maxim Dubarenco şi Radu Albot (ajuns la Wimbledon), soprana Valentina Naforniţă (învingătoarea “BBC Cardiff Singer competition”), precum şi evident intelectualul Grigorii Alhazov, sînt cei care “fac”. Iar cei ce ne spun de Europa, integrare, democraţie şi reforme şi tot “cu vorba rămîn”, nu fac altceva decît să-şi demonstreze impotenţa de a realiza schimbările promise.

Nu aş vorbi despre politică, dacă în acest domeniu ar fi totul bine, dar cînd văd că după un an de “principii şi valori”, am trecut la unul cu “păpuşari şi gangsteri” nu pot rămîne indiferent. Însă sper din tot sufletul mai des să pun televizorul şi să-i văd “pe-ai noştri tineri, care ne scot în lume ţara”, la fel cum a făcut-o ieri Grigorii Alhazov. Mai jos vă invit să vedeţi cum anume a făcut-o.

Vizionare plăcută!



Sursa
2011-06-26 22:20:15



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

15:55:57Un Yes-Eu —» Leo Butnaru
14:51:14Merdeneaua 2.0 —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
14:46:16Algoritm Literar. Nr. 9, iulie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:16Revista Algoritm Literar. Nr. 10, decembrie 2014 —» Algoritm Literar
14:46:15Revista Algoritm literar, trim. I, 2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LIERAR nr. 2/2015 —» Algoritm Literar
14:46:15ALGORITM LITERAR nr. 3 (13)/2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 4 (14) 2015 —» Algoritm Literar
14:46:14Algoritm Literar, nr. 1 (15), anul VII, martie 2016 —» Algoritm Literar
14:46:13Algoritm Literar, nr. 2 (16), trimestrul II, 2016. —» Algoritm Literar
14:46:13ALGORITM LIETRAR nr 3/2016! —» Algoritm Literar
14:46:12ALGORITM LITERAR NR 1/2017 —» Algoritm Literar
04:40:04BACOVIA —» Leo Butnaru
12:55:11Fără Titlu —» Leo Butnaru
05:03:22ÎNTRE PROZĂ ȘI YES-EU —» Leo Butnaru
15:11:26„O societate puternică înseamnă o societate informată și unită” – Rodica Lilica, studentă la programul dual Finanțe și Bănci, ASEM 💫 —» Sandu GRECU
15:04:29„Europa nu este doar o destinație, ci cel mai sigur plan prin care ne putem moderniza fiecare localitate” – Cristian David, Președinte ILD România 💫 —» Sandu GRECU
12:10:57Feteasca Run: prima cursă care unește vinăriile din Cricova —» Fine Wine
11:53:47Festivalul vinului de autor: 4-6 septembrie —» Fine Wine
18:11:55FIECARE COPIL MERITĂ ȘANSA DE A-ȘI URMA VISUL! 💙💛 —» Sandu GRECU
05:11:19DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
12:37:25Under 15. Jucători din țară și de peste hotare, convocați de FMF la un nou trial ⚽️ —» Sandu GRECU
12:18:35„Ca primar, nu sunt aici pentru declarații, ci pentru fapte” – Viorel Jardan, primarul comunei Lozova 💫 —» Sandu GRECU
09:46:20Biblioteca – punct de întâlnire între diasporă și acasă —» BPR Ungheni's Blog
18:40:53„ALB DUPĂ ALB” – expoziție de Doina Mihăilescu, la Muzeul Național de Artă al Moldovei din Chișinău 🏦 —» Sandu GRECU