Fărîmă cu fărîmă...
Şi nu-mi vine să cred că...gata. S-a dus.. A murit. Omul care mi-a făcut copilăria mai colorată şi mai fericită,omul care îmi aducea mereu un zîmbet pe faţă cînd o vedeam. Cea care mă chema mereu "la cireşe" şi care mă privea cu ochi galeşi căţărată acolo sus înfruptîndu-mă lacom. Cea care mă iubea sincer,nu cum mă iubesc cei de acum. Cea care îmi zîmbea mereu şi mă lăuda pentru fiecare notă bună. Nu am putut-o privi acolo jos,acoperită cu o pînză albă şi cu faţa rece,doream s-o ţin minte plină de viaţă şi zîmbind...Nu am putut vedea neputincioasă,coborînd uşor în groapa rece şi neagră care trebuia să-i fie casă de-acum încolo...Şi fărîmă cu fărîmă dispare tot ce a însemnat pentru mine fericire şi copilărie...Dispare casa unchiului părăsită în care căutam fantome şi unde ne urcam în copac doar pentru a explora crengile,dispare bunicul care ne aştepta cu nuci,mere şi prăjituri,dispare soba unde ne căţăram să stăm la cald iarna,dispare uliţa pe care ne dădeam cu sania,dispare copacul de care legam sfori şi făceam scrînciobe,dispare tot ce însemna pentru mine fericire...Fărîmă cu fărîmă,rămîn doar amintirile...
Şi nu pot uita cuvintele lui...
-Hai mamă...vino mamă acasă,hai mamă să dormim iar împreună,hai mamă să-mi faci supă de pui,hai mamă fă iar focu-n sobă şi culcă-mă în albituri curate...Nu te duce mamă-n groapa asta rece,cui mă laşi mamă? Cum mamă să arunc peste tine pămînt? Cum mamă să încalţ pantofi noi pe picioarele tale fără de viaţă? Cum mamă să nu te mai aştept să-mi ieşi la poartă? Cum mamă? Cum mămică? Hai acasă....te rog io,hai acasă!
Sursa
2011-06-23 21:06:00