mi-e dor
mi-e dor de casa bunicilor, de visinul din fata camerei noastre in care ne urcam si care statea sa cada sub greutatea visinelor carnoase si dulci. parca imi ploua in gura cind ma gandesc la gustul lor dulce-amarui. mi-e dor de via din spatele casei, ca un labirinit de struguri albi si negri, si care dadea in serele cu vinete si rosii, iar mai in spate lanul de porumb care se intindea it vedeai cu ochii. departarea parca te sperie, si poti sa te pierzi printre ciuletii de porumb, dar stii ca undeva la capat, fie ca o iei la stinga, fie inainte, dai de mures. apa aceia verde si serpuitoare care isi face drum printre lanurile de porumb si padurile de stejari a fost martorul prieteniilor varatice si copilariei petrecute la bunici, cind iti bagai picioarele pina la genunchi in apa rece, sau stateai intins in iarba si mirosea placut a vara. cind stateai molesit intins pe iarba si te gindeai la ea ,mi-e dor sa stau pe terasa plina de flori, sa joc cu verisorii, sa musc dintr-un porumb fiert si sa stau la povesti cu vara-mia pana noaptea tirziu, cind se face frig si suiera vintul printre frunzele de vita de vie. sa sar pe geam dupa ce au adormit bunicii ca sa fug la cheful de peste drum. sa stam la o chitara in parc si sa ridem pina ne dor obrajii, sa ma plimb pe sinele de tren seara la asfintit, sa bem o gura de campot.mi-e dor si de teiul de acasa. imi gidila in fiecare primavara narile sub geam, si parca toate simturile se trezesc intr-un cintec de mai. mi-e dor si de dealurile pe care le colindam de dimineata pina seara, de mirosul de cimbrisor, de cararile serpuite pe care ne pierdeam pasii si ne impleteam povestile.
mi-e dor de muntele cela semet si incapatant pe care reusim sa il supunem intr-o dupa-amiaza , pentru ca el sa ne astearna la picioare cel mai victorios sentiment. pentru ca el sa ne arate, dintr-o singura rasuflare, toata lumea. uite, acolo in departare se vede Moldova, si daca te rasucesti pe varfuri, te inconjoara retezatul. daca mijesti ochii si iti tii o secunda rasuflarea, poti chiar sa vezi fagarasul. aici, pe parangul mare, timpul sta in loc. in locul asta sacru, il simti pe dumnezeu mai mare ca oricind, il simti in vantul care iti flutura parul, in soarele care iti mingaie obrajii, in firul de iarba care iti gidila talpile, in stincile care iti zgarie genunchii, in norii care te cuprind, si pleaca mai departe ca si cum ar mai avea o lume intreaga de strabatut. aici poti sa iti regasesti credinta, aici simti intr-adevar ca nu esti degeaba pe pamintul cesta, si ca tot ce ti s-a intimplat pina acuma a fost o minune. da, chiar asa, esti o minune a lumii. doar prin simplul fapt ca tu, dintre atatia oameni, stai pe acoperisul lumii si ii contempli frumusetea.
dar dintre toate, cel mai dor mi-e de tine. casa bunicilor tot acolo va fi la vara, la fel si muresul si lanul de porumb. teiul va inflori in fiecare primavara, iar cimbrisorul va ramane mereu sub pasii altor si altor calatori. parangul va ramane acelasi cuceritor de lumi si de vise, vantul va bate milenii de acum aceleasi stanci si aceleasi lacuri. dar tu, tu nu vei mai fi niciodata la fel. n-as mai sti unde sa te caut, si unde sa te gasesc. de tine imi va cel mai dor, fiindca stiu ca nu te voi mai vedea niciodata. poate destinul ne va aduce pasii la aceeasi rascruce vreodata, dar tot spre alte directii vom pleca. vom fi tot aceiasi, si invariabil altfel. ma vei iubi din ce in ce mai mult, si din ce in ce mai putin in acelasi timp. ma vei uita, si iti va fi un dor nemistuit de mine. din ce in ce mai dor, pina ma vei uita de tot. iar si iar. iti vei aduce aminte de martie, si vei tanji dupa altul si altul la fel. vei vrea sa evadezi, sa iei primul tren la mare si sa uiti iar de tine. te vei pierde pe malul marii, in saruturi si scoici, dar te vei intoarce iar si iar de unde ai plecat. nu vei mai pleca niciodata la mare in martie, fiindca ti s-ar rupe sufletul in doua. va veni iar vara, si ma vei uita. si alt martie...
Sursa
2011-06-22 03:07:00