Nopțile mele din tine. Poem de Montserrat Martínez
Dormi, dragoste?nimeni să nu-ți altereze somnul,
nici răceala zorilor
să nu ți se sedimenteze sub piele.
Sunt aici,
întârziind în mâinile mele plicul
în alb care, încet-încet, se va umple
cu stele obscure peste care aș putea să fac un pod
pentru a trăi dincolo de acești ochi
înrădăcinați în ploaie și în tristețe
ce umblă pur și simplu din urma mea.
Aici locuiesc, peste un rând,
în linia ce mușcă din foaia de hârtie,
nu înaintezi și nici nu dau înapoi,
nu schimb cursul de pe curentul
inalterabil al nopții care, îndoindu-mi genunchii,
mă întoarce sub acoeperișurile oaselor tale
pentru ca între degetele tale să-mi izolezi corpul
și dinre buzele tale să privesc amurgul.
MIS NOCHES DE TI
¿Duermes, amor?
que no te dañe el sueño,
ni la frialdad de la aurora
se enquiste en tu piel.
Estoy aquí,
atardeciendo entre mis manos el pliego
en blanco que poco a poco se colmará
de estrellas oscuras en las que podré hacer pie,
para existir más allá de estos ojos
arraigados en la lluvia y en la tristeza
que siempre caminan detrás de mí.
Aquí vivo, en un salto de línea,
en el renglón que muerde el filo del papel,
y no avanzo ni retrocedo,
ni varío el rumbo de la deriva de la noche
inalterable que doblando mis piernas
me regresa a los tejados de tus costillas
para entre tus dedos sitiar mi cuerpo
y en tus labios ver amanecer.
Sursa
2011-06-22 00:53:00