
FATA MORGANAO fărâmă de cer azuriu apărut printre nori doi papuci încălțați fără șireturi cărare lungă prin arătură ce trece peste bulgări și gropi pași mici de copil ce duc până dincolo de câmpul arat un petec îngust de pădure mic cât să îți tragi răsuflarea de aici încolo nu poți ocoli nici într-un fel orizontul te izbesti de el cu toată ființă poate va vrea să cedezede sus și de jos se aud voci de copil ce te cheama îndărăt orizontul o fi poate oaza unde sălășluiește Fata Morgana GEAMO dată pe zi cresc flori la ferești așa parcă dintr-o întâmplare stai cu ochii întredeschiși și privești nu-i lumină și nici întunecare e noapte și zi la un loc după geam totul în jur pare fără schimbareun poem cântărește un miligram altul poate o sută de gramepoemul se soarbe până la fund fie că-i alcool sau apă curată geam devenit artefact fecund sticlă pe privire-ați mulatăNOSTRADAMUSFarmecătoare devine efervescența faianțelorun colț de cer azuriu reflectat pe pervaz atrage privirile ștergi praful așezat pe suprafață lucioasă a gresiei miști cu privirea umbra ofilită a florii o faci să prinda viață de sub ghiveci scoți si cureți cu fairy blidul din care a fost servit cu supă de napi NostradamusPUNTECe punte perfectă e piatra pe jumătate ieșită din apă în mijlocul unui pârâuPOEM CU STELE
Pașii-și croiesc drumul lor o cărare urcă în deal pe furiș
ies rădăcini din piatra seacă sparg zidurile unei cetăți
cerul încearcă să mi te îndrume nici nu știi pe unde să apuci
colo în crâng se zăresc două ciute treci prin privirile lor
te încolțesc ace de conifere calci făr-să vrei pe-un arici țipi de necaz ca din gură din șarpe vocea ți-e fără ecou cerul înstelat intră în ochi mi se scaldă aștrii într-un izvor lucrurile-și au locul lor printre stele duc atâtea cărări GRĂDINĂ DE ZARZAVATURIÎn loc să sorbi cafeaua pe terasăți-ai tras grădină aci de zarzavaturicrești plante pentru a prepara bucateîn vase din lut ars pe jumătatedescoperite toate într-un tumulai răsădit mărar și pătrunjel în artefacte made in Tărtărieîn blidul de pe masa unui han ai semănat semințe de bostan iar într-o cană de cumis din iurtă au răsărit trei fire de cucutăacum în loc să iesi să-ți bei cafeaua plivești pământul reavăn pe terasă la rădăcini torni apă neîncepută în vasele unde-nfloresc tăcute trei fire verzi și nalte de cucută FUNAMBULISMNu ajungi nicăieri chiar de vii de departemersul pe jos se aseamănă pașilor făcuți pe funie de un funambulunde nu-i niciun hop proeminento paclă opacă te face să fii atent la curbura munților glaciarila golul ce ți se deschide în fațăfiindcă în urmă nu e nimic de găsite o tăcere rece și liniste șoptită revarsată în oase sau servităcu sarmalele pe blid la Paștele Blajinilor- ce supranume i s-a dat festinului morțiitrecere a timpului fără prea multă grabăpeste piscurile ce sparg privirea funie întinsă gata să se frângă ca gândul cel nemărturisit CE RĂMÂNE DIN NOIChipul palid lipit prin albumurimurii uscați cățărați sus pe garduri zvâcnetul inimii de prin izvoare glastra ce-a prins rădăcini în pervazcana de vin spartă într-o parte geanta de școală cu-n păianjen înăuntru legătura de chei de la nicio ușă un fular incolor agățat în cuier pălăria din paie fără de borurisi trei farfurii cu apă de ploaie CITATENu le găsești în manuale citatele aceleascrieri efemere plutind aproapeprecum norii pe cercărțile ce le conținîncărunțesc devremeși e lucru de toți cunoscut că nu se rețin
prea mult pe rafturiBANZAI Stați așa fără prea multe uralepoezia nu se flutură în vânt ca un steagcu ea nu se merge la atac avid de victorii și nici nu e sângele scurs de pe baionetă ea poate fi gura de aer curat trasă în piept înainte să îți dai obștescul sfârșit
ÎNGER
Scara urcă la cer pe propriile trepte vârfu-i se sprijină sus de un norcineva își desface aripile de zbore un înger tânăr îndoit din spete CÂNTEC TĂCUT (pentru Marga)Mai frumos decât pasăreaintrată sub pleoapele ochilor nevăzători e poate cântecul ei coborât de pe-o frunză LOC Noapte târzierămas-au să ardă susluna și steaua POEM ÎNCIFRAT O filă de caiet îndoită într-o parteun colț din inimă ce nu-ți aparține e pe aici o lămâie răscoaptă din care nimeni n-a voit ca să muște iată și un pepene galben recent feliat ce poate că și-a dorit să fie roșuEROS Fără de tine viața o fi altcevanu-i ceea ce-a fost UMBRĂ Ce rămâne într-o casă uitatădoi cercei un stilou un caietcâteva zeci de vechi fotografii și alte minuscule artefacte o umbră s-a rătăcit pe aici uitată și ea printre lucruri lăsate respiră un om sub plapuma groasă plină toată de mucegai DIAVOLUL
RÂDE Diavolul e în toate și nu are numeziua de ieri e fără de viitor iar el se hrănește cu ceea ce tu visezidiavolul râde pare că-i vesela văzut Vezuviul rostogolit peste Pompey și a dansat la porțile orașuluidiavolul rânjește el percepe viața altfelun amestec fetid de clorofilă și smoalăun vulcan clocotind unde apun sori pe fața diavolului citești mulțumire de sineel se bucură când cineva moare și plânge prefăcut la priveghi diavolul stă tupilat în spatele lui Dumnezeunu are coarne dar urlă perfidpoartă pe cap o coroană de flori luate din cimitir nimic nu se știe despre viața diavoluluiel a mers la școala cu tine/cu mine și a tras de cosițe fetița din banca întâi acum intră în casele noastre fără să fie chematne arată calea pe unde să mergem și ne îndeamnă să îl urmăm crede că doar el munceșteși cere răsplată dar nu acceptă bani mărunți și nici bancnote cu colțurile rupte pe patul diavolului stau întinse două feline și ca toate fiarele cu lanț la gât sfârșesc prin a fi spânzurate ziceam despre diavolul ce se află oriunde si nu-i nicăieripoate că iată scriu ce vrea el CASĂ Fericiți cei cu riduri pe față au îmbătrânitnu mai vor să iasă din propria casă POEMUL UITĂRII („...una casa para el olvido", André Cruchaga) Prin pereții casei apar chipuri viitrec prin refracție bărbați și femei laolaltăburg de fotografii cine din ei va veni să mi te îmbrățișeze CĂRĂRI Sunt atâtea cărări neumblate în jurși doar un singur drumcărare și el LUMINĂ Zilele de ieri nu mai sunt a rămas numai una muntele acesta taceca un ecou împietritsoarele nu apune la orizontrăsare întrunalumina e de neopritvine din noiCĂLĂTOR Să scrii poeziee ca şi cum ai sparge gheața cu uneltele proprii din carne și oase mâini înroșite de frigce cearcă să rupă strugurii răscopți coperiți de promoroacă viscol mare și rugi interminabile pentru a termina cu intemperia urme mici și adanci ce dispar dupa ce atingi fața fierbinte a zăpezii călător fără voie ce cară peste tot după sine rucsacul în care a încăput jumătate din casă LUMINI Când totul se termină se-aprinde o luminătrec îngerii pe aproape nu-i ziuă și nici noaptee cerul fără stelestau norii peste ele în ape întunecate luminile ard toate POTECĂ Vântul a zburat pe aici prin ogradăun nor plutește pe cer repejor urme zac peste tot pe unde am trecut cerul nu-ncape într-o singură hartă există un loc ascuns unde mor elefanții din trupurile lor cresc copaci milenari la capăt de drum începe câte o potecăcu urme adânc imprimate pe cerORT Aceștia ni-s morții pe ei să îi credem dați mai departesă vadă lumină ASCUNZIȘ („Câinele poetului e și el poet", Ion Cristofor) Câinele poetului e miniaturalel încape în buzunarul stâng de la pieptcâine nobil pur sânge si foarte istețce nu poate fi ținut nicio clipă în lanț câinele are umbra adanc impregnată a spatelelui încovoiat al poetuluipe toată durata zilei ei zburdă voioși în zonele periferice ale realuluijocul lor preferat e de-a v-ați ascunselea un joc ce pare că nu are sfârșitașa au aparut abilitățile lor extraordinare de a atinge neantul greu de presupus cine pe cine caută și cine pe cine îl va găsi RENDEZ-VOUS Ceea ce ne va face mai fericiți e să dăm întâlniresingurătăților ALAIN DELON Lipit/strâns lipit cu privirea de geam vezi și să
asculți ce se întâmplă dincolo de
pereții subțiri ai acestei cas după care se
pare că nu stă nimenio ușa mare e
la intrare pe altă ușă mai mică scrie citeț „Acesul persoanelor străine strict interzis"cine știe ce se petrece acolo a încetat să mai bată inima unui actorsi nimeni nu o poate reporni a obosit omul de astfel d viață de asemenea veac RAZĂ Un munte coperit cu stelee muntele crescut pe alt munteminune ce se ivește în fapt de seară zi-mi că ești și că știi ce se întâmplă și de ce ușile toate sunt închisetânără tu ca o taină de nepătruns o rază căzută din cer trece prin hățișul de alături unde și-au găsit adăpost niște păsări ZIUA A ȘAPTEA Cât se mai poate fă ziuă din noaptecât mai e timp învață să simțicât mai trăiești scrie povești FULGI Alergi și acum printre fulgii mășcațice cad fără să se oprească de parcă nu vin din înalt ci din alte cernite depărtărijos se așază un covor uriaș căptușit cu mineralele rareatât de ușoară e aeriană țesăturăzborul care a culminat în nemișcarelarmă multă în jur de după geam te cheamă mamate strigă cu insistență fără încetare să vii la mâncare la masa întinsă stau frații savurând ceva delicious/ bunprivești cum cad fulgii de după geam timp trecut transformat acum într-o oglindă
DERDELUȘ
Tot ceea ce ai trăit cândva încape într-o singură poezie pâine unsă cu gem pusă printre
cărți în ghiozdan înfulecată cu
poftă între două ore de geografie
lungă e ziua atât
cât pârtia lunecoasă pe care o urcai
târând după sine sania cea cu tălpicele
roase ca să coborî apoi cel mai rapid derdeluș
IHTIANDRUÎți stă și acum
imprimată pe retină o după-amiază
ațipită pe deal păscând o
văcuța roșcată ce mugea de-ți spargea auzul la ultima
oră a zilei băga în burtă o baltă
întreagă încă nu se
vedea în zare tărâmul visat
apăreau însă atâtea
și atâtea cărări rătăcite ce străbăteau
păduri și mărăcinișuri departe de drumul
bătătorit de rotile mașinilor
o fărâmă de cer lumina sus ca soarta
înotătorului începător când apa de
abia îi trece de subsiori
dar salvamarii
nu vin să-l aajute corpul s-a dus la fund ca mitica Atlantidă
s-au schimbat cu locurile cele patru puncte cardinale și din nou aparții mării vechiului habitat
pește placoderm - Ihtiandru în carne și oase
PLOAIE Nu iți cauta mâinile ele nu-ți mai aparțin au pierdut legătura cu spațiul la subsiori porți câte o pasăre ce știe că o să zboare în curând însă nu are aripi și-i ațipită e sâmbătă zi ce trece rapid prin curțile gospodarilor măturate în grabă de niște copleși
la vecini grădina e săpată toată până sub gard
îți dorești acum să cadă o ploaie cu stropi mari să potolească setea lumii acestea
ai vrea apoi să se verse de sus vasul cel plin ochi cu ozon să dea alt ritm respirației
Zeus tună și fulgeră pe pământ cad picături mici de ploaie atât cât să-ți umezească buzele
TEST/TEXT DE SUPRAVIEȚUIRE
Moartea îl urmărise cu îndârjire până când omul sireacul se poticnivoia să țipe să mi ți-o înjure însă a sucombat n-a reușit EL DORADO Viața-i așa o vână de aur ce se află alături și pe care o căutăm în altă parte
POEMUL APUSULUI
Dai like-uri poemelor vechi o mulțime de scai se țin de picioarese grăbesc să apuce apusul de soare să se prindă de el cu gheruțele o trombă de praf a ieșit într-o curbă iar tu vii să vezi un ultim apus stai pe o stâncă gata să cadă si mi te ții de soare ca scaiul
PORȚI
Vine o zi când se închid toate porțile rămâne deschisă doar una cea de la biserică
FLASH
Viața nu aparține nimănuinici chiar ție însuți
UN ALTFEL DE RĂZBOI
O duzină de bostani bine copți mari cât toate celelalte legume luate împreună crescute alandala în grădina de zarzavaturi
o minge de fotbal uitată în drum de niște copleși
o greblă ce nu și-a dus lucrul pînă la capăt și o bicicletă fără de lanț rezemată de-un gard
păstrat pe aici nu prea departe de casă e un întreg arsenal de arme letale cu miros de praf de pușcă impregnat în lemn
alături stă aruncat la întâmplare un arc indian rupt în bucăți și o tolba cu săgeți tocite la vârf BUTOIUL LUI DIOGENE
Ai certitudinea că o să revii ți-ai schimbat doar adresa de domiciliu
cauți lucrurile pierdute în ziua de ieri ca să le găsești grămăjoară în fotografii
o dată pe zi îmbraci hainele gri ca să nu greșești drumul
aduni celelalte boarfe îți faci bagajul și-l apoi îl lași jumătate de corp ești om strain te afli însă în cealaltă jumătateîntârzii la stația plină cu stafii călătorii de aici vorbesc în șoaptă
nu aștepți să oprească alte mașini te urci în butoiul lui Diogene
POMELNIC
Acum că nu-i nimeni vei scrie un poem faci un pomelnic fiindcă e cu ce-l umple
pe vale și-n deal cresc copaci împietriți fără frica topoarelor
poate trece vreun om să-i curețe ca-s fără stăpân și fără de nume
a căzut un copac cu s-a prăvălit luând cerul cu sine
APROAPE POEM
Copii fiind răscoleam prin țărâne găseam acolo o lumină aprinsă
erau lumi cu mulțimi de viermi care fără să vrem ni se urcau pe palme
larve cu torsul subțire ieșeau din culcușuri ni se vârau mototol printre degete
un păianjen burtos iesit dintr-o gaură se întreba ce căutăm pe aici
întinsă la soare pe piatra sa sacră stătea nemișcată șopârla cea gris
nu că ar fi prezentat vreun pericol ci ca orice reptilă impunea respect
înotam într-o baltă cu apă stătută alături de Împăratul broscoilor
urcam apoi pe o buturugă și ca și Colon pluteam spre Americi
nu știam ce-s acelea ditamai continentele și nici măcar ce mâncau canibalii
pentru noi ăstea mici cele cinci oceane se reduceau la câteva bălți
mergeam desculț pe drumuri de țară trăgeam cu arcul săgeți lungi de stuf
norul de praf ridicat în spate făcea zid dur în fața barbarilor
călcam peste movilițele proaspete case minuscule ridicate din lut
nu lăsam acolo măsura încălțărilor pecetluiam astfel soarta unor gândaci
POTCOAVĂ
În sfârșit s-a oprit și timpul stă ghemuit sub o potcoavă
cabalinul însă aleargă și acum lasă urme adanci
STELE DIN MARE La început a fost apa bolta cerească se scufundase în adâncuriluna și soarele răsăreau printre valuri
norii cei albi pluteau la suprafață stelele străluceau pe sub ape
rătăceau prin pădurea de alge cerul întreg încăpuse într-o baltă
seara târziu cântau broaștele stelele păleau
DRUM Frunza căzută amintește de-o față copacul bătrân ascunde-o scorbură liniile sorții sunt bătătorite ochii nu știu pe ce drum s-o apuce te plimbi pe o hartă cu arătătorul punct de pornire e propriul corp mergi în genunchi în preajma genunii pășim prea semeț pe smeritul pământ UN BILET PENTRU TRANAI*Stai la coadă să cumperi loc ceva ca să poți schimba polul vieții un bilet spre Tranai
îmbulzeală teribilă mulțimea se calcă în picioare
un șperțar vinde bilete false te îmbrâncește o doamnă gnostică
vrea să ajungă și ea pe planeta cu pricina te cerți cu vânzătorul de bilete
un puradel țipă în gura mare și-a pierdut părinții sau poate că a fost părăsit cu bună știință
bolidul interstelar sosește cu întârziere în zbor a fost ciuruit de un roi de meteoriți iată că aterizează namila din fiare vechi ce are nasul rău coroiat ca un de mâncător de furnici
pui piciorul pe trapă ruptă și simți că pășești în neant de aici încolo nu-ți mai aparții
ajuns în spațiu ca o pubelă îți pui întrebarea retorică
„Unde și de ce pleci?"
înghiți în sec și încerci să găsești vreun chip cunoscut
în turma umilă din cală sunt toți ochi și urechi
așteaptă promisa salvgardare dar care îmtârzie să vină
aterizarea te scutură tare te trezești din nesomn îmbrâncit din spate de cineva nevăzut te grăbești să ieși
calci cu talpa piciorului stâng pe câteva fire metalizate de iarbă
țipi ca din gură de șarpe faci cale întoarsă
devine clar că ai greșit destinația
*„A ticket to Tranai/ Un bilet pentru Tranai", povestire științifico-fantastică de Robert Sheckley (1955)TEMPLU Imaginează-ti
că ești o fâșie albă de pământ împrăștiată
peste tot sub stele stai și asculți
cum te-ai născut urcând niște
scheleîți scuturi
corpul plăpând ca o plapumă
fină de catifea și-l întinzi pe
o funie cu alte rufe cineva
stinge câte o stea ce se aprinde printre nuferiOCHI Noaptea se lasă pe neașteptate rupe lanțul încins de la orizont legând toate porțile satului
se aude zumzetul surd de albine închise în locașul lor strâmt
sângele nu mai zvâcnește în tâmple trupul se acoperă o panză de păianjen unde se zboare ochii ca doua gâze bezmetice ce voiau să mai zboare
CEEA CE A FOST
Nu e ceea ce a fost viața ta nu mai curge val-vârtej te joci de-a v-ați ascunselea cu propriul corp nu-l duci pe la cantine când vrea else zvârcolește prin somn are febră însă nu-l poți ajuta cu nimi îi dai apă apoi iar îi dai apă parcă îl îngrijești parcă nupentru ce dădăceala aceasta (?) uneori e ridicol alteori îi domn-domn señor cum spun alții prin excelență alaltăieri te-a numit cineva „maestre" iar tu te-ai prefacurt că nu-l auzi privești pe alături cu indiferență nu mai e ceea ce a fost nici furca nu ţi-e de vreo trebuință tragi grebla din urmă ta agale aduni ceva nedeslușit niște surcele ce au rămas lângă un trunchi cioturos nu mai e copacul
APUS
Azi soarele a răsărit de la apus dar asta e puțin spus despre sfârșitul unui șir de întâmplări hai să le zicem rare pentru planeta Pământ de ele și-au frânt aripile de foc și-și mai frâng și acum atâtea și atâtea păsări mari sau mai mici arzând în formă de meteorit soarele nostru - fantasticul a făcut o figură feerică pe bolta cerească întorcând capetele oamenilor
până când aceștia s-au dezmeticit și au pornit în treburile lor rutinare tropăind de zor pe trotuare în direcție opusă drumului cunoscutînsă tot spre apus de soare
IARNĂ
(pentru Lucian)
Arborele cu ramurile reci crește încet din zăpadăziua cu noaptea se schimbă parcă ar fi doi străjeri
țurțurii mari de gheață stau atârnați într-o salbă prinsă de streașina casei acoperite cu fum firavul fir al luminii coase veșmintele zilei zace sub promoroac
vița-de-vie pe deal bate un vânt dinspre zarepulberea grea o ridică de pe sumanele albe puse peste umerii goi
cine o să vină odată măcar în treacăt pe aice ca să asculte tăcerea celor care nu mai sunt
NOEMĂ
E ușor să faci
poezie pui o poză în
față și scrii cineva se dă cu părerea
o fi bună sau rea puncte-puncte respiri cu miasmele tari
din smârc răsar galbenele mi le-ai rupe dar riști să te-afunzi
mergi apăsat cu îndrăzneală nu te sperie niște bulbuci
treci peste ei cu o noemă strângi galbenele din smârc
FURNICAR
Cel care intră în neant nu o să calce cu piciorul stâng un stol de ciori zboară în cercîncearcă și ele să acopere cerul ceaiul cel verde îl sorbi ca un orbpare că nici nu poți să auzi
când te ridici te lovești de tavantot latul frunții ți-e plin de cucuieai învățat să nu mai vorbeșticei mai mari vorbitori sunt muții măreață o fi lumea în care trăiești închini însă imn furnicarului TABLOU Apele șipotului trec pe sub pleoapevin din adâncuri se adună aici
încetezi sa transpiri să fii lac de sudoare
pași repeziți ce se opresc pe retină
popas inerent făcut printre lucruri ce sunt puse într-un tablou
CIREȘE AMARE
(pentru sora Maria)
Cireșe amare pe ramuri prinse de certulpină a unul copac cu fructele mici
crescut în grădină un corp viguros si înalt copac roditor ce pare că n-o să mai cadă
preaplin de dulcețuri cu fructul năpădit de furnici
o duzină de ciori încearcă să și-l împartă
nu au frică de sperietoarea de păsări
au încolțit-o din toate părțile ca pe un stârv
pui piciorul pe cracă te agăți de un nor
te urci și-i îndrepți pălăria de paie
auzi cum respiră sperietoarea de păsări
ar vrea să coboare din nou printre oameni
NADIR
(lui Ghenadie Nicu, in memoriam)
Să pleci în neștire absent pe un drum transparent
să lași lucrurile toate în urmă
învelite în umbrăsă ai în față o luminăce mi te ia de mână să fii cuprins de bucuria păstrată din copilărie
să îți rămână din corp ceea ce vede un or b să ți se împrăștie verbele
pe unde freamătă ierburile să lași o cruce în cimitir și să pleci în nadir să-ți fie unul păcatul a-no-ni-ma-tul
SCOICI În orașul tău nou te scaldă o altă luminăbate briza și ochii ți se umezesc de jur-împrejur mulțime de scoici te înconjoară plajă cu forme ciudat imprimate pe aici te apleci și ridici o scoică aleasă la întâmplar corp sidefiu cu un gol umplut cu nisip îl speli binișor în apa albastră a măriistai și asculți cum respiră acest corp ancestral
POEM DIN TRECUT
(pentru Anastasia)
Te desparți de trecut fără grabă numeri scândurile din gard trecând peste ele cu o vergea ce scoate sunete ciudate
prin gard se văd cum cresc din zăpadă varza cea verde cu frunzele larg desfăcute roșii și castraveți laolaltă
porumbul cel înalt se aseamănă cu soldații rămași încă vii pe câmpul de luptă o pârtie făcută de cineva nevăzut se întinde pe toată lungimea drumului
două sănii prinse cu o funie subțire de gard așteaptă copiii să iasă din casă
SUNET
Pleoapele cad ostenite acoperă vise drumu-i parcurs o parte mereu e de mers
cerul de pe retină nicicând nu se întunecă
pădurea prin care treci nu te lasă să ieși
vântul te poartă tembel printre anotimpuri
culorile toate s-au stins noi le vedem
vârsta e ca și marea vin valuri și valuri
un roi de albine fugare s-a prins de un ram
dragostea e un ținut lăsat pentru două inimi
cei rătăciți prin pustie nu mor de sete
munții de alături sunt mult prea departe
sunetul ce-l auzim e chiar muzica noastră
CIVILIZAȚIA NECUVÂNTĂTOARELOR
A căzut masca de pe chipul lui Iuda Iscariot
nici pomină din aura primilor Homo Sapiens
uite câinele fidel și pisicul plăpând partea necuvântătoare a lumii uite tigrul de Amur hipopotamul girafa șirul de cămile din pustiu si șopârla urcată pe braț uite vulturul și vânatul său în blană de iepure
un colibri zboară din floare în floare uite delfinul jucăuș și broasca țestoasăînotând printre ramurile de coral un păianjen își țese pânza pe genele noastre Homo Sapiens a dispărut într-una din zile
a descins pe pamânt o altă civilizație cea a necuvântătoarelor
TRIUNGHIUL BERMUDELOR
Ajungem oriunde dorim în orice colț al planetei
soarele ne luminează non-stop
în Tailanda ne tolănim pe cele mai albe plaje
mergem și pe insula verde Madagascar
facem o escală în Antananarivu
venim din Oceania pe drumurile înflorate de coral
urcăm pe vârful înalt al piramizii lui Keops
pășim ca Sisif pe treptele ce duc până la zeul Ra
într-un scafandru coborâm în Groapa Marianelor
ne cățărăm apoi pe vârful muntelui Everest
străbatem Antarctida până la Polul Sud ca Amundsen
debarcăm în Țara de foc Patagonia
după care rătăcim prin pustiul Atacama
poposim în sanctuarul Machu Picchu din Peru
hălăduind prin pădurile dese ale Amazonului
înaintăm spre cascada Salto Ángel din Venezuela
trecem canalul Panama (Stixul) în Guatemala
vedem ce a mai rămas din civilizația Maia
și brusc dispărem în Triunghiul Bermudelor
TELESCOP
Visezi de mic să port un telescop de buzunar
e bine să porti in unul dibuzunare ca tabachera un fumător înrăit
acum vezi cerul cu alți ochi
pare că ești născut înainte de Big Bang și aștepți cu nerabdare să apară stelele
cum lucrurile scumpe se pierd cel mai des îți dispare și acel micuț telescop dar rămâi cu stelele toate în buzunar
HARTIE DE TURNESOL Ăstea sunt chipurile noastre
unul retopit în toate celelalte
puneți pe talgerul cântarului
trunchiul cel crescut cu licheni
luați o hârtie de turnesol și
muiați-o într-un pahar cu apă
așteptați până apare culoarea specifică
albastră desigur
CONTOPIRE CU TIMPUL Pare nalt muntele marea o fi mare
cine să ajungă timpul din urmă
adunăm lucruri asta și facem
cer prăbușit peste balta cu nuferi
noapte sau ziuă pare totuna
somnul e-o formă de inexistență
ziua alergi prinzi raze de soare
ce se reflectă într-o oglindă
pui cap la cap clipele toate
ele se adună într-o întâmplare
fire de lut scoți de sub unghii
sunt rămășițe de la Facerea lumii
mi te dezbraci pentru o îmbăiere
zilnic repeți botezul cu apă
strigi uneori parcă ai fi un războinic
vrei să mai cucerești o cetate
cade o bombă te-le-ghi-da-tă
norii de fum ascund asasinii
vremuri moderne epocă veche
câmpul cu maci a crescut în lungime
rugi și blesteme voci alan-dala
ochiul tăcerii privește din umbră e anotimpul contopirii cu timpul
mereu cineva aleargă din urmă
VIEȚUITOARE NECUVÂNTĂTOARE Dai like-uri la câini și pisici
„Zi bună să aveti!" - zici la toate viețuitoareleacestea aud și simt și văd și vorbesc
porți dialoguri lungi cu animalele
cuvintele lor sună fără consoane scurte sau lungi se aud doar vocalele
la Facerea lumii au apărut mari și micitoate viețuitoarele
în cer și pe pământ oriunde ați ficât mai lucește colo sus soarele
nu ratați șansa să vorbiți cu toatedar absolut toate vie-țu-i-toa-re-le
CUTUME
Împărțit au fost darurile cereștiai rupt din pâine și i-ai dat lui Iuda
celui mai credincios dintre credincioși respectai o cutumă
l-ai primit sub propriul acoperiș pe cel care avea să mi te vândă
nu știai cum arată fățărnicia respectai obiceiul pământului
era unul din frații tăi mai mici și parea a fi fără de prihană
el care umbla cu piatra în sânnici nu bănuiai de unde să știi
veni vremea să mi-l ierțiși la-i iertat fără de vreun merit
ai ramas sa fii om bunrespecți una din ultimile cutume
COLOSUL DIN RHODOS VERSUS STATUIA LIBERTĂȚII
Colosul din Rhodos Grecia Antică Helios Zeul Soarelui Regele Ptolemeu al Egiptului Intrare în port
Castelul Templierilor Statuie lucrată în bronz Sculptorul Charles de Lindos Cele șapte minuni ale lumii
Statuia Libertății din New York Președintele Grover Cleveland Cadou al Statului francez Zeița Libertății Imaginea femeii iubite
Sculptorul Frederic Auguste Bartholdy Coroana și Fascicolele de lumină
Șapte mări și cele 25 de nestemate ale lumii
AVIZUHA (unul mișel) Există un personaj ce se agită
apoi mi se ascunde după deget astfel devine parte fără pregetdin tagma marginală ie-zu-ită când nu găsește un alt Dumnezeumigrând umblând așa printre religiiacest umanoid își poate zice
că nu crede în nimeni și-i ateua poposit cu pluta sa de fier cumplită arătare extraterestrăpe o planetă unde încă este
o țâră de credință în adevăr mereu preocupat de-al său sălașconstrucție din fier metalizatăîn care s-a ascuns să nu se vadăcât e de mincinos si cât de laș dar iată falsul Batman s-a opritnu-și poate pune nici o întrebarevai de copiii lui dacă îi are acest recognoscibil ie-zu-it
GÂNDITORUL LUI
RODIN Chip împietrit
de om gânditor
nu e o simplă
figură mimeticăstare de fapt
cu prim-plan orbitor
prin proiecția
sa sinergeticăbraț gros pe jumătate îndoit cu putere
cerească herculeanăpicioare înfipte adânc în pământtors arcuit
corp scos dintr-o stanăochi goi ațintiți undeva într-un punct nimic nu se
mișcă - adiós relaxare!nu există Pol
Nord și nici Polul Sud
și nici Legea
atracției u-ni-ver-sale
NERON Moartea nu ne omoară pe toți
îi lasă pe alții să-i facă lucrul
POEM PERICULOS Când crezi că
le ai pe toate
nu posezi nimicscrii un
poem la timpul
viitor și intri într-o
viitură
AȘTEPTARECât de mult ne-ai lipsit
lungă a fost așteptarea de astă dată nu te lăsăm să pleci nicăieri
o să te îchidem în casă a obosit și câinele să mi te aștepte
ca să îți sară în brațe
CARAPACE Un bocet o fi
poate cumva
o alinare a
sufletului însă pentru
puțin timpse sfărâmă
piatră de piatrăpuritatea
dispare ăn penumbră
ca floarea
căzută din pom tremurul tău instinctivpentru ziua de mâinenu-și găsește
vreun reazem
taci când privești
fără să vezi ceea ce stă
nemișcat
ascuns sub o
carapace
DISECARE Nu se mai văd
copacii
pitiți printre
foile vii ascunzându-și
tulpinile groase
cu ramuri
subțiri și moi brațele tari le
sunt prinse
cu ceamur de un
nevăzut zidarpar a fi
lespezi din cimitir
foi a lipite într-un
calendar
COPACI Copaci
înfloriți
ramuri gata să
zboareurme pe ape
ZI
În fiecare zio fărâmă de cer pică
un vultur vine în zbor și o ridică
în fiecare zi ajungși cad pe soare
un rând de aripi albede pasăre călătoare
VÂRSTĂ
Ani ce se-neacă în vârtejul luminii
ultima vârstă
CHIP CU FLORI Pare că nu mai ești
te-ai retras în povești rătăcești prin legende
mi te-au șters din agende ai lăsat într-o casă
toate lucrurile arse regăsită prin lunci p
printre florile mici stai si-n
florile mari
din bujori ne
răsari ramuri de
liliac
prin sătucul
sărac de prin nuferi
clipești
aducându-ne vești primăvara ne ieși
dintre flori de cireș vii din floare de câmp
dintr-un altfel de timp chip crescut
tot cu flori
răsărit dintre noriadormită sub
teiaromați ochii tăi
COLIVIEUmblă inima ta
ca o pasăre în colivia piticăai fi vrut să o vezi
dar teamă îți e că iată pică văzuta-i atâtea flori
cu petala aproape uscatănimeni nu va veni vreodată
să le vadă cum cresc cu frunza picată ai văzut și un spin
cu floarea crescută la rădăcinăe fără de miros și-i ascunsă cumva
sub măreața virulenta sa înălțime ai trecut și un râu cu albia toată secată
printre ierburi nu mai cântă demultau muțit broscoiul oac-oac
și broscuța împăratăpate că o găsești acolo pe undevaîntr-un loc depărtat prin colivieinima ta rătăcită acum
inima cea de cândva
MĂRULScrisul pe cer devine ilizibil
dacă faci din el elucubrație razele soarelui se înfig în pământ
impactează cu viteza luminii ierburile cresc peste tot în jur
nu pentru esențe tămăduitoare florile nu-s pentru a fi dăruite
indiferent de motiv iată și Mărul fructul cel interzis
aruncat de zei a discordiedin el mușcă și ultimul dintre proscriṣi
dar nu mai e mărul
PUNTE Ce punte
perfectă e piatra
pe jumătate
ieșită din apă în mijlocul unui
pârâu
DEUX EX MACHINA
Cu o singură privire dispari în
peisajîntre rece și cald alegi
ce-i fierbinte
arma ce te apără n-o porți
la vedere nu poți să cuprinzi tot
cerul cu ochi
SFATURI
DE VIATĂ
Nu
se învață a iubi din cărți și
nici din ultima artă - cinematografia
cele
mai bune sfaturi de viață ți le
dau băbuțele din curte
VOCE
Morții n-au voce silabisesc cuvinte
inaudibile