„Student la Chișinău” de Mihail Vakulovski (fragmentul doi)

După cum scriam ieri, în prima parte a acestor fragmente publicate, la București, capitala României, la editura Cartea Românească a apărut noua carte a concetățeanului nostru Mihail Vakulovski, stabilit de ceva vreme la Buc’. „Student la Chișinău” este primul rockman din trilogia „Tovarăși de cameră”. Rockman pentru cei neinițiați este un fel de ro(ck)man jucăuș al man-ului român al generației rock, școlit în Chișinăul anilor ’90.

Aici am publicat prima parte a fragmentului, iar mai jos o aveți și pe a doua. Consecutivitatea lecturării nu e obligatorie, deoarece stilul de povestire și forma de exprimare nu țin neapărat de o axă cronologică. Volumul integral poate ajunge la Chișinău în viitorul apropiat, iar lansarea oficială, dacă aceasta va avea loc, va fi nu mai devreme de august curent. În librăriile din București, cartea în 280 pagini cu coperta groasă poate fi procurată la preț de 29,95 RONi, ceea ce ar însemna nu mai mult de 120 lei. Pînă atunci, vă urez lectură plăcută!

PS: Toate drepturile de autor îi aparțin lui Mihail Vakulovski. Preluarea acestui fragment se va face fie cu acceptul scris al autorului, fie cu indicarea sursei: www.pulbermax.wordpress.com.

***** *** *****

În cameră deja era Serj fizi, stătea întins într-un pat de la perete şi se uita în tavan şi se gruzea. S-a bucurat c-am nimerit în aceeaşi cameră, a zis: „Băieţi, eu stau temporar aici, în căminu’ vostru, că sînt de la altă facultate şi am să mă mut în alt cămin”.

Temporar, adică pînă a terminat facultatea, apoi, într-adevăr, a mai stat doar vreo 2-3 ani, după care am plecat în alt oraş, în altă ţară, aşa că nu mai ştiu dacă s-a mai mutat fizi sau nu „în alt cămin”. Cred că da, totuşi, oricum, taică-său întotdeauna îl avertiza ca nu cumva să se însoare cu vreo din asta… de la Filologie: „Nu vezi ce zoimănoase şi leneşe sînt? Vezi ce gunoaie-s pe coridoarele astea? Aşa va fi şi la tine-n casă dacă-ţi vei lua o filoloagă, Doamne fereşte”. S-a uitat mult în tavan, din 9 luni s-o fi uitat vreo 4 în tavan, restul timpului bînd cafea, la uşă, şi fumînd. Era virgin sau zicea că e, zicea că nu e bine să te fuţi, că transpiri. Se mira cît de tare pot să le crească – femeilor – ţîţele – „Cum le-o fi crescînd aşa tare ţîţele? Nu înţeleg!” Se mira mai ales după ce trecea pe la el Adria, vecina care, cînd devenise asistentă, fu sensibilizată de un student de-al ei, prieten şi coleg de facultate cu Sachi, frate-meu, acum mare ziarist, şi şi-au tras-o chiar în aulă, că era măritată şi n-avea timp de cafele, filme şi alte căcaturi. Fizi citea Bulgakov (aşa şi nu mi-a mai dat înapoi volumul 5. Şi nici Lucrurile de Perec). Cu fizi m-am înţeles ca şi cu Colea, dar ne simpatizam (ca şi cu Colea). În alt an, cînd nu mai locuiam în aceeaşi cameră, după ce se îmbătaseră toţi invitaţii lui – nu-i vorbă, şi cei de la mine erau cu toţii KO – Cristi, prietenul nostru, adormise în camera vecină, parcă şi vomitase pe acolo, da’ nu-i bai, s-a mutat în alt pat, doar că venise pentru el o gagică foarte mişto, actriţă la Teatrul Naţional care jucase şi-n Hamlet şi care, îţi dai seama, a rămas cam tristă. Tipa care era cu mine, una de la istorie, cu care ne-o puneam numai la ea, nu ştiu cum, dar nici atunci nu se întîmplase altfel, adormise îmbrăcată, iar cînd m-am trezit, a doua zi, bora pe fereastră, taman în faţa căminului, asta am văzut cînd m-am trezit, de la zgomotele produse de acţiune, probabil: picioarele şi fundul ei – restul era în partea cealaltă – deci, venise fizi la mine că nu mai avea cu cine să bea. Şi era Anul Nou, nu se putea să te culci chiar aşa, ca fraieru’. La un moment dat (deja se îngemăna de zi) am convenit că e timpul să ajungem şi noi, totuşi, prin paturile cui ne are, doar că a trebuit să-l car pe Serîi în cîrcă, n-am avut mult de lucru, stătea vizavi, cu Viorica, am o fotografie cu ea, habar n-am cum ajunsese – în fotografie – la mine în braţe, nici nu ştiu cine ne-a făcut-o, ştiu că e la un chef, la ziua de naştere a Alinei Aha, şi mă ţine de gît, cocoţată la mine în braţe; am bătut la uşă, aşa, cu el în spate, că oricum l-aş fi rezemat – se rostogolea pe jos, şi avea peste o sută de kile, vreun metru şi nouăzeci şi ceva…, nu deschidea nimeni, aşa că am apăsat pe clanţă, am deschis uşa, i-am dat drumu’ amicului meu în partea cealaltă, i-am tras una peste picioare să pot închide uşa şi m-am cărat şi pe mine peste drum. Serîi avea un căţeluş căruia-i dădea drumu’ prin cămin şi-i zicea: „Hai, băi Cuţu’, găseşte-mi şi mie o fufă. Asta-ţi place?” Cînd stăteam deja în camera 3, într-o noapte, pe la 3-4, mi-a bătut în geam, să merg să beau cu el şi cu Nanu, că doar nu pot să se beţivănească în doi, ca alcoolicii. Pînă la urmă au mai tras la masă un scaun, pe care au pus fotografia lui Cantzon şi, deci, au băut în trei.

Nanu e un personaj care a participat la multe aventuri de-ale lui Serîi. Aşa că nu toate se pierdeau pur şi simplu – destule rămîneau în folclorul studenţesc. O întîmplare poate să fie minunată sau… îngrozitoare, frumoasă sau stînjenitoare, naşpa sau mişto, însă – oricum ar fi – dacă nu este povestită, dacă nu este scrisă – se uită, e ca şi cum n-a fost, ca şi cum nu s-ar fi întîmplat. Într-adevăr, călătoriile, acţiunile „scurtează” viaţa, o împing tot mai aproape de ultima lumînare, însă lecturile despre ele o fac, practic, fără sfîrşit, fără vize, fără graniţe, fără limite, fără vîrstă. Dacă nu s-ar povesti – n-ar fi. La „Ig Iorc” Serîi a cumpărat aceeaşi ciocolată de cinsprezece ori, nu că n-ar mai fi cumpărat-o încă o dată, dar i se făcuse milă vînzătoarei, că Nanu, pre numele lui din pasport Viorel – ca şi Viorel Moldovan, Viorel Păunescu, Viorel ursaru, Viorel Ciobanu, Viorel Ciama şi, evident, Viorel Dinca – Nanu era ocupat cu altceva – număra de cîte ori poa’ să cumpere fraieru de cumătru’so aceeaşi ciocolată.