Cucuie de MLM: Cum să știi dacă ești bun pentru afacerile în rețea

Obișnuiesc să mă entuziasmez repede, iar subiectul banilor il doare pe oricine, nu-i așa? Astfel, în noiembrie 2010 m-am implicat activ pentru mai multe luni în activitatea celui mai profitabil, celui mai popular și cu cea mai rapidă rată de creștere MLM de la noi, Oriflame. Mă prezentam drept manager, sunam, organizam întalniri, convingeam oamenii să intre in afacere. Mentorul meu avea grijă de cadourile pe care le vom da celor ce vor veni și vor completa o ancheta cu circa 20 de numere de telefon cărora la fel ar dori sa le faca cadouri “din partea companiei”. Pe lânga aceasta, mai făceam vânzari, iar într-o luna am facut singură vânzari de peste 4 000 de lei – cu amanuntul! (Cautând oameni pe stradă, la magazine, în farmacii, exploatându-mi puterea de convingere pe prieteni etc – toate astea în timp ce îmi construiam grupa și învățam la un liceu competitiv, iar tezele de iarnă îmi băteau la ușă)

Sorry, dar nu mi-am văzut rezultatul muncii, din moment ce investeam mult în telefoane, iar multe persoane nu veneau, deci aveam randament scăzut. După plan, trebuia să cheltui, pardon investesc, 3 ore de 3 ori pe săptămână (2 ore așteptam clienții în oficiu și o oră pe drum/pregătire) plus încă 1 oră pentru telefoane în ziua precedentă. Total = 12 ore pe săptămână. Suna a fi de vis. Ca să fac o poveste lungă scurtă, rămâneam mai mult timp, cheltuiam  mulți bani și la urmă mi se terminase și lista de contacte ”calitative”, adică numere de telefoane ale potențialilor parteneri de afaceri.

Pentru cine nu știe, modul în care faci profit în Multi-Level-Marketing este, în general, prin comisioane de la vânzările echipei tale. Dacă vrei mai multe detalii despre MLM și diferența față de vânzări directe, uită-te aici. Echipa mea însă nu prea făcea vânzări, și în majoritatea cazurilor alergam să adun comenzi pentru toată lumea. Totuși, când am ajuns la 10 oameni, nimeni nu manifesta mare motivație pentru a lucra la fel de mult ca și mine.

Cot la cot, în oficiu (foarte frumos, btw) alături de mine creșteau grupe frumușele, se făceau vânzări. Too bad, pentru că multe dintre ele nu mai reușeau să facă față și scădeau cu timpul pe ”Treapta Succesului”. Poate e de vină faptul că piața noastră e supra-saturată cu Oriflame? Există o foarte mare posibilitate, pentru că Moldova luat locul II în lume (după CHINA!!) pentru vânzări. Da-da, pentru vînzări, și nu pe cap de locuitor. Pe sumă de bani. Paradoxal, cea care se află cel mai sus pe aceeași ”Treaptă a Succesului” (Tamila Polejaeva – care a primit cadou de la companie 1 milion de dolari) nu se află în Moldova, ci în Rusia.

Ce rezultă de aici? Suntem săraci, dar folosim mai multă cosmetică decât chinezii. Sau simplu la noi se găsesc mai multe persoane care vor îmbogățire rapidă (mă rog, la fel ca mine :D )

 

Mă voi opri aici cu istoria și voi începe cu ceea ce contează într-adevăr PENTRU TINE:

Deci, poți reusi într-un MLM:

1. dacă ești coleric, foarte persuasiv (știi să convingi) și foarte motivat în ceea ce faci

2. ești gata să presezi sau să stimulezi cu daruri adiționale vânzarile, să cheltui mulți bani pe telefonul mobil pentru sunete și să te dezvolti incontinuu

3. ești gata să sacrifici o mare parte din timp (Nu e valabil în cazul in care decizi să pui bariere stricte in timpul tau, cumparând un telefon de serviciu și deconectându-l atunci când vrei sa-ți petreci timpul liber. Oricum, afacerea poate avea de suferit)

4. dacă depui mult efort, poți avea rezultate rapide într-un timp scurt, însă acest rezultat nu este durabil fără “ajustări” periodice.

MLM-ul nu e pentru tine dacă:

1. iti plac rezultate durabile în timp

2. nu ești gata să sacrifici timp și bani pentru sunete/cadouri

3. nu ești tipul de om care iși poate obține scopul prin orice metode, inclusiv presiune morala, ci mai degraba iți place să împaci pe toata lumea (fac parte din ultima categorie)

4. iți place să ai rezultate mai bune fără să depui prea mult efort și (la fel ca mine…ce să-i faci, flegmatică din fire :) )

Tu decizi dacă vrei sau nu sa intri în ceea ce numesc eu o “cursă a șobolanului” în care trebuie sa fii foarte activ ca în 3 săptămâni să faci un anumit volum de vânzari (dacă vrei să trăiești de pe urma lor, de ordinul zecilor și sutelor de mii de lei), împreună cu cei pe care i-ai recrutat – sau în locul lor pentru a avea un procent din ele conform anumitor trepte. M-am “trezit” la timp ca sa văd ca majoritatea timpului liber imi era ocupat, când mi se garantase libertate și flexibilitate. Pur și simplu ceea ce mi se oferea nu coincidea cu valorile mele, printre care se pronunță LIBERTATEA.

Poate, de fapt, problema nu e în sistem, ci în modul de a-l privi. Nu poți face vânzări directe și MLM in același timp. Sau vinzi, sau îi cauți pe alții să vândă. Sau ești liber-profesionist (vinzi singur), sau ești patronul unui sistem de oameni care vând (faci managementul unei echipe). Poate am eșuat pentru că nu pricepeam această diferența monumentală – încercam să fiu și una, și alta – și mă epuizam la maxim. Pe TopHabits poți găsi o explicație pe scurt la diferențele dintre ele.

Ai grijă în ce povești crezi. Fii sigur că ai propriul cap pe umeri. Sau, și mai bine, asigură-te că poți ieși într-o perioada scurtă dintr-o afacere care vezi că nu-ți aduce plăcere/beneficii.

Eșuează repede și mergi mai departe.

Acum e rândul tău să decizi. Vrei într-un MLM?

 

~ Ce cucuie financiare ți-ai facut tu și cum ți le-ai tratat? ~

 



Sursa
2011-06-17 12:00:36



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

14:50:00Din antologia transfrontalieră, în limba spaniolă ȘI SĂ FIU PRECUM STEAUA INACCESIBILĂ, ÎNALTĂ, STRĂLUCIND ÎN TĂCERE —» Leo Butnaru
05:52:00LACONIC —» Leo Butnaru
10:34:01Iar a doua zi s-o iau de la început… —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
10:29:00Campanie de responsabilitate socială desfășurată de Loteria Națională a Moldovei în preajma sărbătorilor pascale 🌟 —» Sandu GRECU
06:33:00NUMELE CA DESTIN ȘI DEMNITATE —» Leo Butnaru
12:38:00Cristian Obadă, călare pe măgar. Iaralov și punga cu bani pentru Argentina. Legenda Vus 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
09:07:00Jumătate de secol de istorie a sportului. Ion Gheorghiu, la 50 de ani —» Sandu GRECU
12:58:46Chișinăul cultural la o margine de secol —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
07:36:58Recomandarea săptămânii: Radacini Fiori Rara Neagră —» Fine Wine
06:27:06Evanghelia la Bunavestire – Comentarii Patristice —» Portalul Tineretului Ortodox din Moldova
06:03:00DIN POEZIA LUMII —» Leo Butnaru
19:51:08Verdict: despre abuzurile unui primar —» Curaj.TV | Media alternativă
19:40:22Anatol Matasaru a fost reținut în timp ce investiga averea unei judecătoare —» Curaj.TV | Media alternativă
19:38:30Pogromul de la Chișinău în timpul țarismului —» Curaj.TV | Media alternativă
08:40:00Ziua Internațională a Poeziei ,,Poezia – punte pentru pace și solidaritate” —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
04:02:39Semnificatia fiecarei zile din Saptamana Patimilor —» Portalul Tineretului Ortodox din Moldova
23:31:48Și nimica mișcă —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
04:08:00LACONIC —» Leo Butnaru
18:05:00Elevii din Baimaclia au transformat eficiența energetică într-o mișcare comunitară 🌞 —» Sandu GRECU
05:38:00PRINTRE ROMÂNII DIN SERBIA —» Leo Butnaru
12:58:01Peste 14,6 milioane MDL pentru promovarea exporturilor: 16 asociații selectate în cadrul „BRIDGE Export” —» Sandu GRECU
12:52:00Republica Moldova un hub emergent pentru dezvoltarea de jocuri video - Istoria Paparuda Studio 🦹‍♂️ —» Sandu GRECU
04:38:00DESPRE JURNAL —» Leo Butnaru
16:09:10Atenţie la angajare peste hotare —» Curaj.TV | Media alternativă
13:33:00Renato Usatîi. Karaoke cu Plahotniuc, plăcinte de la Filat, primii bani la Moscova și dictatura 💥🔥💲 —» Sandu GRECU