Peripețiile unui donator de sînge (foto)

Ieri a fost Ziua internațională a donatorului de sînge. Ziua a fost ieri, dar eu scriu despre ea azi, pentru că ieri am fost și eu parte a sărbătorii, iar din cauza că-mi puse seringa în mîna stîngă din care nu știu de ce sîngele nu curgea, și a trebuit să-mi mai pună odată, deja în dreapta, aseară parcă eram un „terminator” cu ambele mîini bandajate, pe care nu le prea puteam îndoi, nici măcar pentru a bea ceai. Dar asta e o altă problemă. Chestia e că ieri a fost Ziua internațională a donatorului de sînge, iar eu am participat la ea. Am donat sînge, iar astfel mă pot mîndri că am salvat viața cuiva, chiar dacă cel salvat nu va ști de la cine a primit lichidul dătător de viață și nu-mi va putea mulțumi. Oricum e o satisfacție interioară foarte mare și, cred eu, bine-meritată.

Sincer să fiu, nu tocmai eu sînt persoana receptivă la toate problemele multor altor oameni, pentru că le am și pe ale mele destule și nu prea se aruncă alții să mă ajute. În acest caz însă, nu știu ce mi-a stat, dar m-am învoit de la serviciu, iar ajuns la Shopping MallDova, acolo unde era un centru de colectare a sîngelui, am mai stat și în rînd circa două ore. Spre marea mirare a mea erau persoane foarte multe, chiar și femeile de acolo spuneau că în comparație cu alți ani, anul acesta au donat sînge foarte mulți. Eu eram al 186-lea la număr, iar după mine cel puțin 4 persone mai erau. Astfel, circa 190 de persoane au donat între 350 și 450 de miligrame de sînge numai în centrul comercial Shopping MallDova.

Într-un final, nu știu din ce cauză aveam tensiunea un pic cam joasă, dar din motiv că am mai donat odată sînge (la 15 ianuarie 2009, atunci cînd mă rugase cineva), mi s-a permis. Mi s-a spus să mai beau ceva apă, să mai diluez sîngele. Chiar și așa, injectat în mîna stîngă, sîngele a curs un pic, după care s-a blocat și n-am mai dorit să picure. Mi-au pus și în dreapta. Din ea deja a curs bine, doar că am ajuns să fiu bandajat la ambele mîini, care mă mai dor și acum.

După ce am slăbit cu 450 de grame (cantitatea de sînge donat), m-am sculat, am mers pînă la scaunul unde trebuia să mai pun semnătura și să mi se dea un certificat de eliberare de la serviciu/studii pentru o zi, iar acolo s-a început. Mai întîi am început a vedea prin ceață, după care mi se părea că-i cutremur și toate alarmele de signalizare din Shopping MallDova au pornit deodată a-mi suna în urechi. Mai pe scurt am căzut în „trans”. N-am stat mult în starea aceasta, dar cînd mi-am revenit eram deja culcat și cu toți medicii deasupra mea. Unul din ei mi-a zis că cît timp eram în „cosmos” am și vorbit cu el și i-am răspuns la întrebări, dar eu nu țin minte. Cînd am revenit în poziție așezat, mi-a stat deodată foarte somn și iar m-au culcat. Am mai stat un pic culcat. Cînd m-am sculat iarăși, din nou au început „vertoleoatele” (n.a. elicopterele). Pînă nu mi-au făcut o injecție cu cafeină, care să-mi ridice tensiunea nu m-au lăsat. Tocmai după asta mi-am revenit, mi-am luat certificatul și o sacoșă cu „vitamine”: ciocolată, suc, lapte condensat, o conservă de pește și macaroane de pregătire rapidă (ceea ce contează mai puțin) – și am mers spre casă. Medicii de-acolo au zis că trebuia să mănînc înainte de-a merge la donat sînge, eu însă eram cu un ceai de dimineață și o cafea la amiază.

Deja mi-i bine. Mîinile mi-s mobile și pot scrie prin ce-am trecut, ieri cînd donam viață din viața mea. Doar urmele de la seringi îmi mai aduc aminte de situația neplăcută prin care am trecut, doar că mîndria faptului în sine nu le permite prea tare să mă plîng.

Am fost acolo și asta contează. Asta înseamnă „+1” (plus o viață salvată, sau chiar și mai multe), nu poza de profil care a invadat rețelele de socializare. Am fost, dar nu ia-m văzut acolo nici pe Chirtoacă care să doneze sînge albastru-venos, nici pe Dodon cu sîngele-i roșu-arterial.