(6) din jurnalul Katiei

A. îmi povestea despre micile lui lupte care sfîrşesc uneori cu vînătăi. Azi cînd intra în casă aluatul mi se încurca printre degete şi l-am speriat cînd tocmai trecea pragul bucătăriei.
- Credeam că ai mîinile roşii şi nu pricepeam ce se întîmplă.
Tonul lui îngrozit mă amuza.
-Hai... nu rîde, chiar a fost aşa. Nu pot să-ţi explic astfel încît să simţi şi tu ce am simţit eu, dar nu a fost deloc plăcut.
-Dar nu rîd. Am înţeles.
Cred că azi mi-am dat seama că am un frate vorbăreţ sau, cel puţin, nu prea vorbeşte nimeni cu el şi rar se găseşte cineva care să-i asculte toate naivităţile copilăreşti.
Tot vorbindu-mi despre păruieli şi durerile fizice de apoi, m-am trezit perfect din oboseală atunci cînd m-a întrebat:
- Pe tine cînd te-a durut cel mai mult?
Am simţit cîteva clipe un gol absolut în faţa memoriei mele, însă mi-am revenit gîndindu-mă la două din variante: toată viaţa mea e prea tristă ca să nu fie dureroasă sau eu, într-adevăr, pînă acum n-am înţeles ce înseamnă asta. Sunt două maluri contradictorii şi n-aveam idee pe-al cărei nisip să calc.
- Haaai... Pe tine nu te-a durut niciodată?
- Ba da.
- Cînd?
Mergeam parcă hipnotizată, ezitînd să-i răspund, dar în faţa ochilor mei speriaţi s-a pomenit intersecţia în care am văzut-o pe Laura şi-am început să plîng prima dată din cauza morţii.
În primăvara anului trecut, din capătul unei străzi, un microbus se îndrepta cu viteză spre locul unde erau parcate maşinile din faţa PR. Microbusul a lovit în una din ele şi tufele de pe cealaltă margine a trotuarului de cîţiva metri au suferit o mică deformare. Dacă ieşeam un pic mai devreme, poate că „deformarea” o sufeream eu, nu tufele. Mi-am întors spatele să văd ce se întîmplă, dar paşii mei au continuat să se îndrepte spre BN. Am sunat-o pe Laura să văd unde-i şi-am stat apoi s-o aştept pe o bancă. Era la ora de pian. Cînd ştiam că ajunge, m-am îndreptat spre ea şi acolo unde ne-am întîlnit am început să-i vorbesc mai întîi calm, apoi cu lacrimi în ochi. Deodată, n-am mai putut să fac altceva decît să plîng. Laura încerca să mă calmeze şi-mi tot zicea să nu-i povestesc mamei care tocmai venise acasă după trei ani.
A. mi-a spus că asta nu e o durere, e altceva. M-am uitat la el şi iar începeam să rîd.
- E şi asta o durere... Una care vine din inimă, dinăuntru. Mai grea decît cea fizică. Înţelegi?
Mă vedeam în ipostaza unui circar. Nu ştiam ce voia să zică şi buzele i s-au cam încleştat.
Acum dacă mi-aş reaminti întreaga mea viaţă, cred că aş rămîne la aceeaşi replică:
- Nu ştiu.
Azi îmi dau seama că durerile care ţin de fiinţa noastră abstractă sunt superioare durerilor ce ţin de forma concretă.

Sursa
2011-06-11 16:23:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

16:41:55Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
09:55:52„Nu dai interviul, m-ai înțeles?”, Ioniţă la Chicu —» Curaj.TV | Media alternativă
09:17:36Ni mai profanaţi simbolurile de stat! —» Curaj.TV | Media alternativă
04:32:00POEME PRIN ANI —» Leo Butnaru
00:14:34Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
21:23:51Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
18:57:27Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
17:42:00Zile critice iulie 2025 —» codul omega
16:52:05Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
15:20:22Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
03:57:00DIN STRICTUL NECESAR —» Leo Butnaru
02:04:31Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
21:48:41Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
19:10:59Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
16:56:47Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
14:43:22Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
05:26:32Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
05:01:00NOU, DIN POEZIA AVANGARDEI —» Leo Butnaru
02:14:00no social no justice —» turn up the silence
21:56:07Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
20:42:28Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
17:34:00Precesia și harta reincarnărilor colective —» codul omega
17:23:54Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
15:20:23Fără Titlu —» Путепроводные Заметки
07:23:00Val —» Andrei LANGA. Blogul personal