Jalnic peisaj electoral…

După alegeri

Am trecut şi de 5 iunie… Unii acum aşteaptă data de 19. Ca şi în capitală, de altfel cea mai murdară şi plictisitoare campanie, în toată ţara s-a accentuat polarizarea societăţii în ai noştri şi ai voştri. Conform “principiilor democratice” în cadrul unor alegeri locale, dezbaterile şi polemicile (intelectuale) ar trebui să fi fost duse pe marginea problemelor de interes local şi a căilor de soluţionare şi mai puţin pe culori politice. Se observă o tendinţă periculoasă de a vota un candidat, fie şi prost “dar e al nostru”-spun ei. Şi aici vedem limita raţiunii democraţiei moldoveneşti. Pe mulţi îi interesează statistica, adcică cîte primării vor fi “vopsite” într-o culoare s-au alta pe hărţile eletronice ale agenţiilor de ştiri, pe cînd programele de guvernare locală nu prea interesează pe nimeni cu atît mai puţin biografiile candidaţilor la funcţiile de Primari şi consilieri, care vor hotărî soarta cetăţenilor în viitorii 4 ani.

Fiind în provincie, e foarte hazliu să te delectezi cu titlurile agenţiilor de presă unde apare: “În atîtea raioane AIE a obţinut majoritatea; În atîtea raioane PCRM a obţinut majoritatea” – bla, bla… Mă întreb ce fel de AIE este prin raioane, cînd datorită existenţei PCRM mai există încă AIE, cel puţin formal… În raioane e şi mai interesant, cînd foşti comunişti, proaspăt-reProFilaţi în democraţi de tot felul, apar ca lideri locali incontestabili, care trebuie să ducă flamura AIE cu mîndrie, iar toţi cei care nu agrează PCRM automat trebuie acum să-i susţie în turul doi. Nu de alta da pînă şi Lupu cu Filat îl susţin pe Chirtoacă, şi mai este şi ucaz de sus. Reamintesc, nimeni nu discută despre ce vrea să facă un candidat sau altul, doar din partea cărui partid este… Ce să mai spui, jalnic peisaj electoral!

Pe 19 iunie cred că multă lume în capitală, îi va vota pe ambii candidaţi – să nu se supere cumva vreunul…

Iar în primării – sper să cîştige primari care vor să facă ceva pentru comunităţile lor, indiferent de culoarea politică pe care o reprezintă.



Sursa
2011-06-10 15:42:38



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

17:01:00Teslev, moldoveanul campion european la fotbal. Istorii cu dinozauri. Povești din Imperiu 💥😲🔝 —» Sandu GRECU
09:27:29O dublă lansare de carte la BM „B.P. Hasdeu” —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:16:00DIN POEZIA LUMII —» Leo Butnaru
09:58:00MS Projects se extinde în Republica Moldova: expertiză regională pentru proiecte logistice complexe 🌠 —» Sandu GRECU
14:50:00Din antologia transfrontalieră, în limba spaniolă ȘI SĂ FIU PRECUM STEAUA INACCESIBILĂ, ÎNALTĂ, STRĂLUCIND ÎN TĂCERE —» Leo Butnaru
05:52:00LACONIC —» Leo Butnaru
10:34:01Iar a doua zi s-o iau de la început… —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
10:29:00Campanie de responsabilitate socială desfășurată de Loteria Națională a Moldovei în preajma sărbătorilor pascale 🌟 —» Sandu GRECU
06:33:00NUMELE CA DESTIN ȘI DEMNITATE —» Leo Butnaru
12:38:00Cristian Obadă, călare pe măgar. Iaralov și punga cu bani pentru Argentina. Legenda Vus 🔥🔥🔥 —» Sandu GRECU
09:07:00Jumătate de secol de istorie a sportului. Ion Gheorghiu, la 50 de ani —» Sandu GRECU
12:58:46Chișinăul cultural la o margine de secol —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
07:36:58Recomandarea săptămânii: Radacini Fiori Rara Neagră —» Fine Wine
06:27:06Evanghelia la Bunavestire – Comentarii Patristice —» Portalul Tineretului Ortodox din Moldova
06:03:00DIN POEZIA LUMII —» Leo Butnaru
19:51:08Verdict: despre abuzurile unui primar —» Curaj.TV | Media alternativă
19:40:22Anatol Matasaru a fost reținut în timp ce investiga averea unei judecătoare —» Curaj.TV | Media alternativă
19:38:30Pogromul de la Chișinău în timpul țarismului —» Curaj.TV | Media alternativă
08:40:00Ziua Internațională a Poeziei ,,Poezia – punte pentru pace și solidaritate” —» Biblioteca Publică or.Rîşcani
04:02:39Semnificatia fiecarei zile din Saptamana Patimilor —» Portalul Tineretului Ortodox din Moldova
23:31:48Și nimica mișcă —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
04:08:00LACONIC —» Leo Butnaru
18:05:00Elevii din Baimaclia au transformat eficiența energetică într-o mișcare comunitară 🌞 —» Sandu GRECU
05:38:00PRINTRE ROMÂNII DIN SERBIA —» Leo Butnaru
12:58:01Peste 14,6 milioane MDL pentru promovarea exporturilor: 16 asociații selectate în cadrul „BRIDGE Export” —» Sandu GRECU