ai mei.

Oamenii frumoşi din viaţa mea sunt puţini, şi aici n-o să pun în calcul ciudata trăsătură a caracterului meu de a vedea aproape orice om nou ca frumos şi lipsit de defecte, de asta rectific: oamenii frumoşi de suflet din viaţa mea sunt puţini, cât o mână şi jumate.
Oamenii ăia frumoşi de suflet din viaţa mea nu o să plece niciodată, pentru că întîi de toate nu o să-i las eu, numiţi-o cum vreţi: năvală de naivitate sau speranţă sau neştire ori ne'experienţă.


Distanţa pentru mine şi oamenii mei de suflet nu o să conteze, de fapt o să conteze- dar nu o să schimbe nimic.
Ei şi eu o să ne schimbăm, dar relaţiile noastre o să rămână la fel, ştiu eu, pentru că nu degeaba am vre'o 8 Gb de memorie stocate cu nebuniile noastre în pc, şi vre-o juma' de suflet împăiat de amintiri tot cu ei (ele).
Oamenii mei râd, ţipă vorbesc, bîrfesc analizează şi visează într-un fel caracteristic numai lor şi încunună la un loc roluri care de care mai trăsnite: sînt pufuri purtate de vînt şi dulceţi senzuale şi mâţe cu nume stranii sau doar oameni cu nume de alint...şi sunt geniali, vă garantez asta.

 Oamenii mei sunt ai mei...şi aşa o să rămână.