Propusă de bucătarii de mîine, elevi la Şcoala Profesională din Ungheni Dorin Dulce    Muşchi de porc în aluat de clătite Ingrediente: 750 g muşchi de porc, 4 ouă, 200 g făină, 400 ml lapte, 50 g caşcaval, 2 cepe, 200 g ciuperci, ulei, sare, piper, 2 legături de pătrunjel Prepararea: Carnea spălată se usucă cu un prosop. Se taie felii şi se bate (ca escalopul). Se presară cu sare şi se prăjeşte în ulei încins. Separat se căleşte ceapa şi ciupercile tăiate mărunt. După 10 minute de prăjire, se presară verdeaţa tocată, sarea, iar tigaia se ia de pe foc. Se prepară şi aluatul pentru clătite din 2 ouă, 300 ml lapte şi făină. Se prăjesc foile de clătite. Apoi, pe fiecare dintre acestea se aşează cîte o felie prăjită de muşchi, deasupra se pune cîte o lingură de ciuperci cu ceapă. Clătitele se împătu­resc în patru, se aşează una lîngă alta într-o tavă unsă cu unt. Din ingredientele rămase (2 ouă, 100 ml lapte şi 2 linguri de făină) se prepară o com­po­ziţie, care se toarnă deasupra. Totul se presară cu caşcaval ras şi se dă la cuptor pentru 25 de minute. Se serveşte caldă!