DIN BLOGURILE MOLDOVEI
Ultimul acord al sezonului atletic de iarnă
Atleţii din Ungheni au încheiat sezonul sportiv atletic de iarnă cu rezultate bune. Antrenorul Mihai Grosu susţine că este mulţumit de prestaţia discipolilor săi.
Pe 15 februarie, în cadrul Cursei internaţionale de alergări în memoria ostaşilor moldoveni căzuţi în războiul din Afganistan, aceştia au avut de spus un cuvînt greu. Pentru prima oară în acest an s-a inclus în competiţii şi cea mai titrată atletă din Ungheni, Valentina Delion. Ea s-a clasat pe locul II la alergări 6800 m, fiind surclasată doar de Natalia Cerchez din Tiraspol. Galina Rusu a fost prima, la aceeaşi distanţă, în categroia sa de vîrstă (pînă la 19 ani) şi a V-a în clasamentul general. “Încă o dată ne-am convins că Galina are un viitor mare în atletism”, a remarcat Mihai Grosu.
Ana Ursoi a fost prima în categoria sa de vîrstă (pînă la 29 de ani) şi a IX-a în clasamentul general. Tot primul a sosit la finiş în categoria sa de vîrstă (după 30 de ani) Vasile Popovici, el fiind al VII-lea în clasamentul general. La veterani (după 50 de ani), Mihai Grosu a sosit la finiş al III-lea.
Pe 23-24 februarie, în cadrul Campionatului Republcii Moldova la atletism, juniori, au avut ocazia să-şi verifice forţele şi dicipolii mai tineri ai şcolii de atletism din Ungheni. Deşi nu au obţinut nici o medalie, Mihai Grosu spune că este satisfăcut de rezultate. “Politica mea este să nu forţez lucrurile. Performanţa se obţine muncind mult şi conform unui orar bine stabilit”, a subliniat dînsul. Aproape de piedestal, la alergări 800 m, s-au aflat Ana Antoci şi Nicolae Cibotari. Ambii s-au clasat pe locul IV. O prestaţie bună au avut şi tinerii atleţi din Ungheni, născuţi în 1993-1994. Olga Talpă a fost a VI-a la 1500 m şi a V-a la 800 m. Şi discpolii profesorului Nicolae Serbianu din Pîrliţa au fost la înălţime. Cristina Lazariuc s-a clasat a VII-a la 1500 m. Alţi cîţiva atleţi: Ina Ciobanu, Doina Chiriliuc şi Anatol Rusu, au obţinut rezultate ce le permite să li se acorde categoria III.