Zona de confort

Mi-am iesit, putin, din zona mea de confort. Nu ma refer la lucruri superficiale, ci la modul meu de a trai, gandi, simti. Nu-mi mai pasa. Nu-mi mai pasa in sensul ca, nu mai analizez din toate partile, nu mai compar, nu mai imi fac griji despre ce ar putea altii sa creada, nu mai fac lucruri pentru altii, nu mai vreau sa multumesc lumea, doar din frica de a nu dezamagi.

Privesc in urma si nu am regrete, decat ca n-am facut mai mult din ce mi-as fi dorit, pentru ca am avut in prim plan alti oameni, ale caror nevoi au fost scopuri de indeplinit pentru mine. N-am vrut, niciodata, sa dezamagesc, dar in ritmul acesta, mi-am pus in plan secund propriile dorinte, propriile nebunii, propria mea stare de spirit.

Nu-mi mai fac planuri, nu ma mai controlez in gesturi, nu mai regandesc toate situatiile, nu mai am reguli de viata- doar viata. Nu stiu cat o sa stau in afara zonei, dar am nevoie sa fac asta, ca sa nu mai simt ca imi interzic lucruri, momente, placeri, amintiri, nebunii.

Nu stiu daca e rau, dar cred ca e mai bine sa ai regrete, pe care, intr-un moment sau altul, le uiti sau le inlocuiesti cu altele, decat sa iti para rau ca nu ai facut, din frica ca ai putea da gres, ca ai putea fi inteleasa gresit, ca ai dezamagi pe altii.

Desigur, iti asumi riscul de a te rani, cand sari, fara sa te asiguri, cine nu risca, insa, nu bea sampanie. Iei de la viata tot ce ti se ofera, atata timp cat te face fericit. Daca nu te face fericit, nu se merita. Niciodata, indiferent de context.