Wazea!!!

Mi-a venit şi mie un gând să creez un monstruleţ. Trebuia să fie unic si cu multă personalitate. Nu mi-am făcut nici un plan sau schiţă, nu știam cum va arăta până în momentul în care era aproape gata.
Totul a început cu faptul că prietenul meu lucrează la BitDefender. Când venim acasă de la servici ne mai povestim întâmplări ciudate şi comice de la lucru, dar uneori chiar avem parte de explicaţii detaliate despre ceea ce lucrează fiecare dintre noi care după părerea noatră ar stârni un interes important. Aşa s-a întâmplat ca "virus" să nu fie pentru mine un simplu cuvânt, ci să însemne ceva mai mult, iar primul gând despre ce fel de monstru aveam să croşetez era că trebuie să fie un virus, nu unul biologic, dar mai degrabă cibernetic. Nu cred ca cei care se luptă cu viruşii cibernetici şi-ar fi imaginat vreodată că ar putea să arate aşa, poate dacă îl modelam din cifre, semne şi coduri, dar pentru mine nu era interesant. Ideea era să-i scot la iveală scopul cotropitor şi aparenţa înşelătoare specifice unui vierme, adică WORM(cine nu a auzit, îi spun eu că sunt aşa viruşi). Este de fapt un program malițios care se înmulţeşte rapid pe cât mai multe calculatoare conectate între ele(rețea, internet) căutând nişte găuri/breșe de securitate.

A doua zi a fost vedetă la birou
" Ce-i ăsta?"; "Virus! Worm..."; " Wow... :D"
Aşa că băieţii după ce s-au amuzat i-au dat şi un nume: Wazea.





Sursa
2011-06-07 13:05:00



Comenteaza





Ultimele 25 posturi adăugate

14:55:35Festivalul Internațional al Teatrelor de Păpuși de la Zagreb —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:49:45A PUNE PE PICIOARE —» Leo Butnaru
04:26:43DIN REVISTA TINERILOR —» Leo Butnaru
05:45:23DOUĂ PROZE —» Leo Butnaru
04:44:42Premieră: Radacini a lansat primele vinuri DOP din Moldova —» Fine Wine
12:30:14Revelația din UFC, Pavel Andrușca nu a fost niciodată la o discotecă 💥🔥🚀 —» Sandu GRECU
04:58:46MEMORIILE LUI DUMNEZEU —» Leo Butnaru
05:05:17O NUVELETĂ SCRISĂ ÎN SUD ȘI PUBLICATĂ ÎN NORD —» Leo Butnaru
05:18:23CENZURA ȘI POEZIA —» Leo Butnaru
16:29:49Monica Trache: „…Ne place să spunem lucruri actuale…” —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
06:36:15ACUM JUMĂTATE DE SECOL —» Leo Butnaru
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
18:39:49Bookfest la Chișinău —» Biblioteca de Arte 'Tudor Arghezi'
05:54:16RACURSIURI TRANSPRUTENE —» Leo Butnaru
05:30:29INGHIURI DE VEDERE —» Leo Butnaru
14:06:03💥💥💥 Marin Livadaru. Război cu Sheriff. Săgeți către Adlan, Pașa, Igor și Colea. Bani, afaceri și politică —» Sandu GRECU
06:55:27Două vinuri Gogu de neratat la Vin de Autor —» Fine Wine
05:57:18IDOLII ECRANELOR —» Leo Butnaru
18:55:19Revoltată că agresorul e încurajat de stat —» Curaj.TV | Media alternativă
15:49:52Lecția negocierii României cu Uniunea Europeană: pașii tehnici și greșelile pe care Republica Moldova trebuie să le evite —» Sandu GRECU
19:40:15Nu cumva iar ne-am dus după fentă? —» APort | "Pentru un român care știe citi, cel mai greu lucru e să nu scrie." I.L. Carag
12:13:56Epicrama: a doua generație —» Fine Wine
08:00:02Feteasca Generation dă tonul la Soirée Blanche: cinci vinării cu noutăți în pahare —» Fine Wine
05:23:25PROZE —» Leo Butnaru
13:16:08Moldoveanul Artiom Livadari va lupta în GLORY 💥🏆 —» Sandu GRECU