nemurire

eu ma uit la tine si mirarea e la ea acasa… riduri destul de pronuntate iti brazdeaza fata, dar… esti   atat de frumoasa!   fata ta iradiaza,   energia ta e  contagioasa,  ochii tai stralucesc… ca niste stele, – nu, nu exagerez – intr-adevar – ca niste stele!  care incanta, uimesc, cheama,  bucura, iar cuvintele tale  au gustul sperantei…

hm, speranta,..  iarasi la ea ajungem, defapt ajung, poate-i ceva personal?…  mai ziceti si voi !… 

dar asta e -  speranta moare ultima… or si pe portile iadului sta scris cu litere de foc:  “LASCIATE OGNI SPERANZA, VOI  CH’ENTRATE   “

deci,..  atata timp cat avem de trecut prin alte porti… speranta mai ramane cu noi !

oare stii tu  cata lumina si incredere sadesti in sufletele ravasite?..

asa cum esti, cu tot ce esti, sufland cenusa de pe ranile arse, invii speranta – acest pod fragil spre nemurire…