Sindromul lui Pliușkin

Cât îi trebuie unui om?

Se pare că multe și de toate. Pentru unii fiecare flecușteț, chițibuș este important și necesar la casa omului.

Cea mai evidentă manifestare a sindromului lui Pliușkin se observă atunci când începi să-ți faci valiza: îți trebuie zeci și sute de lucruri, începând cu nimicuri mari și terminând cu mărunțișuri. Sunt sigură că dacă nu ar există limită pentru bagaj, oamenii și-ar lua și un colț de casă.

Necesitatea de a agonisi, am moștenit-o de la strămoșii noștri, iar dacă  mergem pe calea evoluției lui Darwin, păi de la animale.

Când eram mică o întrebam pe mama cine este acest Pliușkin, iar după ce am citit romanul ”Suflete moarte”, am realizat că de fapt acest personaj este prezent în fiecare din noi: chițibușarul, strângătorul, agonisitorul, colecționarul, zgârcitul, calculatul….

Toată viața omul agonisește, se despartă greu de lucrurile dobândite cu atâta efort și migală, punând uneori un preț prea mare pe ele, și desconsiderând sau neglijând lucruri cu adevărat valoroase și importante cum este sănătatea, familia, pacea sufletească.

M-am prins și eu zilele astea că și în mine trăiește un Pliușkin, căruia tot îi trebuie, care nu știe care este măsura, și care tot strânge și strânge lucruri, cu gândul că ”poate într-o bună zi mi-a prinde bine”.

O fi bine sau rău,  cine știe?

Cert este una, Pliușkin este mai viu ca niciodată, în fiecare din noi, în special astăzi când planeta e populată de miliarde de Homus-Consumatorus.