Un fel de Bridget Jones

Am citit Jurnalul lui Bridget Jones pe la … undeva intre 24 si 30 de ani. Mi-a placut cartea. Usoara, amuzanta, cu replici bune de reprodus mai tarziu . Un personaj cu care nu ai cum sa dai gres daca vrei sa scrii un best-seller. O carte pe care fiecare din noi a recomandat-o mai departe. Toate ne chinuim cu intrebarile existentiale, cautarile Lui, indoielile legate de El, chinul cu tinerea Lui langa noi, toate cautam retete minune de slabit, “elixirul tineretii”, formule ideale pentru o viata perfecta etc etc. Toate (aproape toate) bem, fumam, avem aventuri, avem secrete, avem regrete. Nu luate impreuna si petrecute in acelasi timp, desi, s-a mai intamplat . Suntem femei si avem o viata. Mama ei de viata . Cum era vorba aia: trebuie sa ne traim viata asa, incat sa ne fie placut cand ne amintim, dar sa ne fie rusine sa povestim . Pasim, testam, ne ardem, ne ghemuim, asteptam, ne intindem, atacam, iubim, uram, iertam. Suntem femei.
Zilele trecute m-am uitat la un film, si daca mi-a placut experienta, m-am mai uitat a doua zi la altul si a fost atat de trist, incat m-am uitat intr-un punct vreo 5 minute, indecisa daca vreau sa plang sau sa mananc inghetata … Asa ca am cautat repede vreun titlu mai vesel de film, sa vad ceva cu “haha” in fata. Si iata-l filmul “Jurnalul lui BJ”. Chiar vroiam sa-l vad, Geri Halliwell canta asa bine “It’s raining men” cu imagini din film …
Sincera sa fiu, nu m-a dat pe spate, dar recunosc ca m-am relaxat suficient cat sa nu ma gandesc la finalul filmului dinainte (Remember me). Si au fost, da, cateva momente la care am ras zdravan .
Nu pot sa zic ca Feti Frumosi nu exista. Nici nu pot sa zic ca dupa film am rasuflat usurata cu gandul ca urmatoarea poveste incredibil de romantica’i a Mea.
Am inteles-o si am fost in pielea lui Bridget Jones mai des decat s-ar gandi mama mea ca as putea fi . Si cand zic Bridget Jones, ma refer la femeile de “in jur de 30″ pe care societatea le mai trece in fata clasei cu creta’n mana, din cand in cand.
Mare “ghinion” sa treci de 30 si sa nu fii luata … Se exercita o presiune sociala asupra ta, de-ajungi sa te intrebi daca nu cumva chiar esti “defect din fabricatie”.
Dar nu esti.
Dupa ce am vazut filmul, am vorbit cu o amica. Are YM, dar sta pe “Invisible”, ca sa’l “ia prin surpindere pe iubit, daca simte ceva”. Nu am inteles ce si mai ales cum poti sa simti, de ce ai face asta si daca ai ajuns aici, de ce sa mai continui. Adica unde crezi ca te indrepti? Iubitul ei, care … dar nu suntem aici ca sa judecam. Vrei Invisible – ia Invisible.
Si tot in ziua cu filmul, am fost la o mare adunare de oameni si 2 soti s-au oferit sa ma lase cu masina acasa, data fiind ora tarzie la care plecam de acolo. Eu chiar ma bucurasem, pentru ca era un cuplu vesel, care se intelegea din priviri, sociabili amandoi, foarte zambareti si amabili. Soro, cand au intrat in masina, s-au pus pe o cearta, din secunda in care am inchis portierele. Nici sa sar din masina la vreun stop, nici sa ma bag sa-i “impac”, nici sa ma prefac ca-mi place strada Lizeanu noaptea … Cand m-am vazut acasa (in secunda in care m-au lasat in dreptul usii, au facut o pauza si mi-au zambit dulce amandoi “Noapte buna”), am zis Bodaproste, data viitoare merg cu taxiul. Ciudatilor – cautati-va la doctor !!! Dar nu suntem aici ca sa judecam sau sa trimitem oamenii la doctor. Vreti aparente – traiti in aparente.
Dar nu ma mai scoateti pe mine in fata clasei.
M-am si enervat . Ce film imi recomandati ?