Sunt în Londra?!

Poză din galeria personală

E 4 iunie, ora 12.38 AM, iar eu m-am apucat să scriu un articol.. o.O

Stupid, mai ales că ar trebui să dorm la ora asta şi să visez ceva frumos, dar eu îs pasăre de noapte )) insipiraţia bate la uşă în momente nepotrivite…

Am început prin a spune că e 4 iunie… În ultimele zile, toţi au vorbit despre 31 mai, sărbătoare care eu nu o mai am de 3 ani de zile, absolvire, ziua copiilor, vară, examene, examene etc…

Dar Eu, eu vreau să vă vorbesc despre ceva special. Special pentru mine…

Vreau să vă vorbesc despre Londra – un oraş la care am visat mult timp şi care m-a făcut să mă îndrăgostesc şi mai mult de el… Acum, la miez de noapte sau mai bine zis în plină dimineaţă, îmi aduc aminte de toate momentele petrecute acolo, au fost multe/puţine, scurte/lungi, o tornadă  de situaţii şi experienţte unice, care sunt sigură că nu le voi uita niciodată…

Cei care mi-au mai citit cumva blogul, au văzut că eu eram un pic crazy about UK and stuff related to it şi deşi nu credeam să am parte de aşa o surpriză în timpul apropiat, am aflat că din fericire, lucruri bune ni se pot întâmpla mereu, dacă dăm peste zâne bune

Totul a început pe 2 aprilie, când am luat locul 2 la National Public Speaking Competition. Am aflat că pot să merg în Londra, pentru a participa la etapa internaţională a concursului. A fost o decizie greu de luat, acte de procesat, aplicări pentru vize, rezervare de bilete, achitarea tuturor costurilor de participare şi transport, dar… din fericire, cu ajutorul unor zâne bune (sf. articolului), pe 22 mai am ajuns în Londra.

Ahh… era frig în duminica aceea.. îmi aduc aminte şi acum, mai ales că de dimineaţă aveam febră… da, febră, părinţii mei cred că înebuneau de griji acasă, dar eu trebuia să văd Londra. Pe parcurs cred că până şi organismul meu simţea că e în Londra şi nu îi mai trebuia nimic, febra trecuse şi aventura începuse.

Prima zi în acolo a început cu stângul. Vânt, eu răcită încă, cartelă de telefon la care nu puteam seta internetul, telefonul murea, netbookul era mort demult, căutam  travel adaptor pentru prize britanice, arghh.

Apoi seara am vizitat oraşul Colchester, un oraş micuţ, dar foarte drăguţ, curat şi liniştit. A fost oaza mea relaxare după o noapte nedormită şi o zi aiurită.

A 2-a zi, am trecut prin trezit de dimineaţa, călătorie cu trenul înapoi în Londra şi mers direct la hotelul Imperial din Russell Square… Am uitat să menţionez, până atunci, valiza mea era peste tot cu mine şi m-am ales cu vânătăi de nu ştiu unde. În orice caz. mă bucuram când cineva îmi lua valiza şi mă ajuta la ridicarea ei prin scările interminabile (în una din zilele următoare am coborât 175 de scări în forma circulară.. ameţeam deja xD ), ale underground-urilor lor care de fapt sunt foarte curate şi te scapă de problema ambuteiajelor. Tot aici trebuie să menţionez că lumea în Londra e total diferită de cea de la noi. Cel puţin eu, am dat peste oameni foarte înţelegători, care în caz că nu ştiam în ce direcţie să o apuc, îmi dădeau toate indicaţiile necesare.

Revenind la hotel, aici a început cea mai frumoasă parte a călătoriei mele în Londra. 82 de participanţi din toată lumea (Can you imagine that?). Venisem toţi în Londra pentru concurs, dar am avut parte de o săptămână superbă  împreună cu stafful ESU, căruia îi mulţumesc încă o dată pentru tot ce au făcut pentru noi. Detalii despre activităţile noastre – altădată, acum în mintea mea e Londra.

O să mă credeţi nebună, dar călătorind înapoi acasă, obosită cum eram. când am adormit, am visat că trebuie să plec la Russell Square Station, să iau metroul până la Green Park, traseul pe care îl făceam practic zilnic şi care se vede că m-a impresionat destul de mult, la fel ca şi viaţa în Londra.

Viaţa acolo, din ceea ce am văzut eu timp de o săptămână, e minunată, pentru mine. Ador ritmul ăsta de viaţă nebun iar lumea grăbindu-se prin staţiile de metrou e ceva tipic lor. Oameni cu genţi într-o mână, cafele în cealaltă sau oameni plecând pe bicicletă la serviciu, turişti cu valize după ei.. ah.. ador toate chestiile astea mărunte care fac din Londra un oraş în care aş vrea să locuiesc pentru o perioadă de timp, mai ales că şi eu sunt în continuă evoluare, schimbare, mişcare şi mai mereu ocupată xD

E adevărat că la un moment dat ai nevoie de o pauză, dar până atunci, de ce să nu te bucuri de Londra? De ce să nu intri şi tu în acest ritm de viaţă? De ce să nu ai planuri măreţe şi să faci un pas mare spre realizarea lor? Poate Londra e un loc bun pentru aşa ceva? Poate oamenii ca mine îşi găsesc un locuşor anume acolo, fiind alături de cineva drag? Până atunci, îmi rămâne doar să visez că voi fi din nou în Londra, totuşi viza e valabilă până-n octombrie )) dar sunt sigură că nu o voi face în curând, deşi Londra va fi mereu…

În încheiere, vreau să le mulţumesc persoanelor care au făcut posibilă plecarea mea acolo, realizarea unui vis important şi oferirea posibilităţi de a trăi o experienţă de neuitat. Rotary Club Chişinău, Nicu, Mihai, Tanea, Igor, draga mea verişoară Cristina, dragi părinţi – vă mulţumesc. Mulţumiri speciale am şi pentru John, Lia, Dnul Grigore, Dna Liubec, CFBC, Alex C. – aveai dreptate, Sergiu N, Alex G, Ales S, Dima.

Mulţumesc Iulian V. Şi Mitruţ G. Pentru că mi-aţi diagnosticat articolul la un ceas târziu în noapte şi mulţumesc şi tuturor celorlalţi, cu urări de bine, rău, aşa cum sunt ele, pentru că mă motivaţi să lupt în continuare pentru ceea ce vreau.

Cheers!

See u soon :*