Lacrimile…slabiciune?

Are fiecare om o nevoie…din cind in cind macar, sa se simta util, sa simta ca pentru cineva e important…

Macar o data in luna…

Eu de felul meu, si de fapt ca orice om probabil,caut atentie, caut discutii,oameni cumsecade, cu care sa-mi impartasesc experienta, cu care sa ma sfatui,de la care sa am ce invata….

Dar…. sunt perioade,cind pur si simplu te scufunzi in singuratate,si simti ca nu mai ai scapare… si simti ca usa e deschisa,doar de tine depinde sa ajungi la ea…. Dar totodata simti ca nu mai poti….

Am ajuns la un astfel de moment, si desi mai demult,nu era sa recunosc asta,acum… m-am schimbat, si nu mi-e frica sa o spun….

Am si eu momentele mele de slabiciune. De obicei,asta se intimpla dupa vreo lovitura in spate de la cineva care tzine ” enorm” la tine, si poate ca intradevar tzine, in modul sau, dar faptele demonstreaza contrariul…

Cineva care tre sa ascunda ca se vede cu mine….La ce am ajuns??? Sa fiu ascunsa….

Si frazele de gen: nu te supara…. Sigur, oamenii se deprind cu asta ca eu greu ma supar, si profita…E vina mea ;(

Imi era si asa destul de greu sa stiu ca nu ma pot ridica la nivelul asteptarilor unor persoane, acum deja sa simt ca nu am loc, ca nu sunt pusa la nivel….

Vorba aia:  Nu vreau sa te pierd… Poate m-ai pierdut deja si nici nu simti… =( 

 Incep sa ma satur… iar cind zik ca vreau schimbare, vreau de fapt sa simt si eu ca cineva se gindeste la mine, ca ii este dor, sau ca nu ar putea fara mine…

Iluzii….