Amintiri

Astazi am gasit un document interesant, acesta mi-a trezit multe emotii contradictorii.M-am simtit asa ca si cum mi-as fi gasit jurnalul meu personal din clasa 1, insa adevarul e altul. Tot ce am citit a fost scris in 2009, atunci imi parea ca problemele mele sunt foarte complicate si foarte serioase. De fapt cuvintele erau niste naivitati amare. Am hotarit sa ma imparc cu voi,cu citeva segvente, pentru ca documentul e prea lung pentru al publica pe totul:
Miine ma duc la tara, cred, daca inca verisoara mea nu sa razgindit,sper ca vrea sa ma vada. Nu va faceti o parere rea despre persoana ei, ea e una din cele mai bune fete de pe lumea asta, daca nu ar fi fost ea atunci nu avea sa am inca o culoare in sufletul meu, culoarea care mi-a dato ea e Galben. Ea mi-a adus mereu soarele pe strada mea, m-a incurajat intodeauna, a  fost cea care ma rabdat in ciuda tuturor defectelor mele, e un om cu inima buna si eu o admir pt aceasta. Ana,e verisoara mea mai mare, cind eram mici nu ne impacam,dar acum suntem ft apropiate,e una din cele mai bune prietene. Alaturi de ea am frumoase amintiri, clipe unice si pline de viata, nebunie totala, risete si plinsete impreuna, ii sunt datoare pt ca m-a ajutat atit de mult, pt ca mereu e alaturi. Vara trecuta eu am fost in ospeti pe la dinsa, atunci ne plimbam pe calea ferata, am fost la Balti la luna parc ,am vizitat scoala ei, m-am speriat de broase, erau asa de multe ca imi era frica sa pasesc.

M-am saturat de ideea ca traiesti o viata intreaga luptind si in ultimii ani ai vietii nu poti decit sa te plingi ca nu ai prins momentul, nu ai inteles cu siguranta cit de important e saritul pe pat din copilarie, cit de frumos poate fi zimbetul unui necunoscut si cit de sincera poate fi dragostea. Iti pare rau ca nu ai spus cuvinte placute, si ce, era asa de greu? Ce te costa? De ce ai irosit momentul? De ce nu ai pretuit ceia ce trebuie? De ce nu ai fugit un urma prietenului cu care te-ai certat si de ce nu iai spus :scuzama, imi esti prea drag ca sa te pierd. Doar in aceasta lume nu poti gasi persoane in care sa crezi, care ar fi sinceri. Daca ai incerca sa-i numeri o mina ti-ar fi deajuns, ar fi deajuns o pereche de degete. De ce nu intelegi asta la timp? De ce intelegi asta dar nu vrei sa accepti adevarul? De ce gresesti? De ce aduci tradarea in viata ta? E oare atit de greu sa traiesti simplu? Sa te scoli in fiecare zi si sa te bucuri de lumina zilei, privirea dulce a persoanei de alaturi,mama,fiul,fratele… de ce?Vreau sa strig cu toata disperarea,de ce existam si de ce nu traim? De ce singuri ne distrugem visele? Speranta, lacrima de bucurie cazuta de pe obrazul tau, placereaprimita de la un zimbet al unui copil, veselia persoanei iubite… Astazi nu uita sa sufli o padie, sa fugi dupa un fluture, sa cazi pe iarba si sa privesti spre nori, sa iti imaginezi ca ei au o forma deosebita, sa privesti cum creste o floare de cimp,s a alergi de parca ai doar 5 ani…
As cadea acum in genunchi si te-as ruga: traieste,traieste, plinge, plinge, ride, ride, zimbeste,zimbeste, cazi in infinitul copilariei,pretuieste momentul,macar tu, pentru ca daca cineva in lumea aceasta iubeste pina la moarte, inseamna ca mai exista speranta

Spre sfirsit am luato razna