Sadoveanu a citit și înțeles Faust-ul. L-a trăit până la capăt. A acceptat să colaboreze cu regimul komunist postbelic. A scris pentru el. L-a reprezentat. S-a dezis de gradul de Mare Maestru al Lojei Masonice. Masonii și legionarii au umplut pușcăriile regimului komunist. Erau și cei mai demni condamnați.
A uitat romanul „Creanga de aur”.
În ultimii ani era bolnav și nu putea vorbi. Gheorghiu-Dej a hotărât să-i facă o vizită acasă.
Soția lui Sadoveanu l-a primit în muțenia soțului. Și încerca să-i explice conducătorului komunist că Sadoveanu nu poate vorbi de emoții. La plecare soția a vrut să-i ofere cadou conducătorului komunist arma de vânătoare a scriitorului.
Sadoveanu, știut că nu poate vorbi de vreo doi ani, a vorbit:
- Numai nu pușca!
(Discuții private în Zilele Literaturii Române, 2011)