În acestă ţară trăiesc mai bine de 3 milioane de oameni harnici, cinstiti, cu frică de Dumnezeu şi aproximativ 30 mii de criminali care fac viaţa celor 3 milioane de oameni normali insuportabilă. Cine sunt aceşti 30 mii? Bandiţi de tot soiul, începând de la găinari şi terminând cu primari şi parlamentari. Dacă aceşti 30 de mii ar fi toţi criminali ce fură o găină sau sparg un magazin, problema ar putea fi rezolvată mai rapid, situaţia se complică însă mult deoarece majoritatea din ei sunt lichelile care pretind a fi elita noastră, cei care astăzi deţin funcţiile de şefuleţi, şefi şi mari şefi.
Astăzi „şefii noştri” aduc investiţiile străine în ţară, adică vând patrimoniul care ne aparţine, străinilor, căpătuinduse şi ei cu cate ceva. Cum şefii de trib a pieilor roşii cedau ţinuturi întregi(pretul lor astazi fiind sute de miliarde) în schimbul a 2 galoane de „apă de foc”, 4 oglinjoare şi 10 şiraguri de mărgele din sticlă colorate; tot aşa „elita noastră” vinde investitorului (jefuitorului) străin averea noastră în schimbul unor hârtii colorate verzi, numind acest proces „atragerea investiţiilor străine”.
Investitorii (jefuitorii) străini se bucură nespus de condiţiile pe care le oferim noi, în schimb au faţa de noi atîrnarea fermierilor albi ce au colonizat continentul african şi curând o să aibă soarta lor.
„Elita noastră” şi copiii lor, în viitorul foarte apropiat v-or înţelege (unii deja au făcut-o) că investitorii (jefuitorii) străini le sunt concurenţi adică duşmani, iar poporul va conştientiza că ei nu sunt decât nişte ocupanţi şi expluatatori care trebuie nimiciţi iar averea lor toată înapoiată adevăratului stăpân adică poporului român.
Investitorul (jefuitorul) străin crede că „proprietatea lui” va fi apărată în schimbul banilor tot de aborigeni, adică de noi, aici investitorul(jefuitorul) se înşală amarnic, cel care ziua va păzi o benzinărie noaptea îi va da foc, cel care ziua va curăţi în livada străinului noaptea se va plimba cu buldozerul prin ea, cel care va munci la plantarea unei vii peste trei ani se va duce si o va „altoi” pe toata cu toporul într-o noapte, …
De aceea ar fi foarte bine ca investitorul (jefuitorul) străin să rămână în străinătate altfel are toate şansele să-şi piarda în zadar timpul, averea şi chiar viata pe tărâmurile noastre.
Situaţia actuală nu va dura la nesfârşit, REVOLUŢIA este foarte aproape !!!

Articole apropiate după conţinut:
Occidentalii au fost sunt şi vor fi colonizatori exploatatori şi ucigaşi.
Crezul politicianului din spaţiul românesc.
Filed under: DOCTRINĂ, POLITIC, SOCIAL Tagged: Bancă Mondială, capitalul străin, Ciocnirea civilizaţiilor, clasa politica, corporaţii internaţionale, FMI, guvernarea antinationala, Interesul Străin, Investitorul Străin, lupta naţionalista, Ocupanţi, revoluţie, rezistenţă, Străini