cadavrul stă culcat pe spate
cu picioarele îndoite altfel decît
omul îşi făcea mătania
capătul funiei stă la pămînt
ca o pisică leneşă astă vară şi numai
frînghia legată elegant nod ar putea
să rupă tăcerea
odată am învăţat şi eu să fac nodul de
spînzurătoare într-o competiţie care se face din viteză
şi-atunci am început prima dată să mă întreb
cum e să te spînzuri
cadavrul ştie cum îi stă bine morţii
şi hainele i s-au potrivit mai bine decît oricînd
cămaşa neagră precum i-a fost viaţa, pantaloni verzui,
chiloţi de culoare albastră, ciorapi de culoare roşie,
iar la capătul dintre ce e viu şi pămînt
doi bocanci care se uită speriaţi
prin curte
un detaliu ciudat îmi aminteşte de prunci
şi cordonul ombilical
poate a ieşit din uterul morţii
în regiunea buricului îl cuprinde
tifonul ca-ntr-o pelincă
părul castaniu îi alunecă pe frunte
are ochii închişi şi gura închisă
nu ştiu dacă vreun spînzurat a murit
cu sinele deschis sau dacă măcar l-a uitat desfăcut
în timp ce se grăbea să moară
buzele albastre îmi tac despre ceruri triste
mama mea a murit de cancer
şi tata l-a păstrat apoi ca pe-o singură amintire a ei
de-atunci, el n-am mai iubit-o
cînd m-am trezit dimineaţă
tata spăla rufe afară
eu am intrat în casă şi-am vrut să citesc,
dar somnul mi-a intrat pe sub pielea crăpată
din mîini
cînd m-am trezit la amiază
tata citea în pat
am zis că merg s-o văd peste drum
pe Maria
la şapte am auzit un mieunat
tata stătea spînzurat cu un laţ de pod
şi-avea o hîrtie lipită de piept
l-am coborît ca pe un prunc
abia apoi am ştiu că e mort
odată toţi ne vom duce părinţii în braţe
ca pe nişte copii
- oameni,
după prima operaţie oncologică
i-am spus Ioanei:
„am să rezist cît voi putea să mă îngrijesc
şi să-mi cîştig pîinea,
cît timp încă voi fi de folos
celor din jur
- atîta voi rezista
cînd voi simţi că
sunt mai mult obuz decît aş putea să fiu om,
îmi voi pune laţul în gît”
o lună cu dureri mute m-a dat ca
printr-o maşină de tocat
carne
vedeam că sunt un mort viu
şi-am vrut să fiu mortul mort
azi mi-am pus laţul în gît
