
După inhalosedare, pacientul zâmbeşte şi râde tot timpul.Efectul drogului se menţine timp de patru ore. Anestezia cu gaz halucinogen reprezintă cea mai nouă metodă de liniştire pentru cei care se tem de vizita la stomatolog. Procedeul a pătruns relativ recent la noi în ţară. Stomatologii explică faptul că acest tip de anestezie constă în aplicarea unei măşti la nivelul nasului, prin care pacientul inhalează un gaz halucinogen, pe tot parcursul tratamentului. Rolul acestuia este de a linişti pacientul, pentru că există foarte multe persoane care se tem de ace şi, mai ales, de intervenţiile stomatologice. Gazul are efectul unor tablete de rudotel şi creează o stare de beatitudine, de fericire. Practic, pacienţii zâmbesc şi râd tot timpul când îi tratezi. În plus, dispare orice fel de anxietate şi frică.
Inhalosedarea este folosită cu predilecţie la copii
După administrarea gazului, medicul face şi anestezia locală, pentru a anihila orice tip de durere. Procedeul este utilizat cu predilecţie la copii, dar poate fi utilizat de oricine care se teme de stomatolog. Pacienţii sunt conştienţi şi simt pătrunderea acului, în schimb nu simt nici o durere şi sunt foarte relaxaţi. Riscurile complicaţiilor sau efectelor secundare sunt minore, însă, deocamdată, stomatologii preferă să apeleze la medici anestezişti atunci când folosesc inhalosedarea. De obicei, se recomandă ca, din momentul inhalării gazului, pacientul să evite să şofeze timp de 24 de ore, pentru mai multă siguranţă. Deşi reflexele sunt păstrate şi gazul se elimină din organism la 15 minute de la încetarea inhalării, medicii spun că starea euforică produsă de administrarea drogului rămâne cel puţin patru ore.
Perceperea durerii se modifică
Anesteziştii menţionează că acest gaz halucinogen provoacă pierderea sensibilităţii dureroase şi, mai mult, contribuie la modificarea percepţiei asupra durerii. Totodată, acesta măreşte secreţia de endorfine şi produce o creştere a nivelului de adrenalină. Stomatologii spun că încă nu au acces direct la achiziţionarea unui astfel de gaz şi că doar anesteziştii îl pot obţine. Gazul halucinogen poate fi administrat şi de medicii stomatologi, însă aceştia trebuie să facă mai întâi un curs de specializare în anestezie.