I. Viteza progresului tehnic este condiţionată de consumul energetic. Din epoca industrială acest consum se bazează pe combustibili fosili, iar în ultima perioadă – pe ţiţei. Din acest motiv ţările, pe teritoriul cărora, din întâmplare se află stocate rezervele naturale de petrol (anterior absolut inutile), s-au pomenit într-o situaţie privilegiată. Ţările dezvoltate – principalii consumatori de ţiţei – au fost nevoite să-l cumpere la preţurile stabilite de ţările-exportatoare. Ţările dezvoltate acceptau să achite pentru ţiţei preţul maxim, compatibil cu păstrarea stabilităţii lor economice. Acest preţ depăşea cu mult cheltuielile de prospectare, extracţie şi transport ale ţiţeiului. În consecinţă, ţerile exportatoare de petrol au accesat o sursă, practic nelimitată de fluxuri financiare din ţările dezvoltate. Aceste ţări au atins „nivelul de trai” al ţărilor dezvoltate fără eforturi de dezvoltare a propriilor tehnologii şi a propriei economii. Orice tehnologii le erau (şi sunt) accesibile din ţările dezvoltate. Ţările-exporttoare de petrol î-şi puteau permite luxul de a susţine orice nivel al natalităţii, cât de înalt nu ar fi acesta şi deasemenea să încurajeze creşterea nelimitată a populaţiei sale. În felul acesta ţările-exportatoare de petrol există doar datorită bunei funcţionări a ţărilor dezvoltate, consumând mărfuri şi tehnologii produs în aceste ţări. Pe larg vehiculată în sec. XX temere a depopulării ţărilor dezvoltate avea un suport istoric în interacţiunile concurenţiale foarte dure dintre aceste ţări dezvoltate (vezi primul şi al doilea războaie mondiale). Pe atunci depopularea era considerată ca o pierdere concurenţială. În lumea contemporană globalizată concurenţa a trecut în sfera economicului şi se produce între companii multinaţionale fără careva legături rigide cu vre-o ţară anume. Din acest motiv ţările dezvoltate nu mai sunt interesate în creşterea numărului propriei populaţii şi nu suferă din cauza depopulării. În creşterea numărului populaţiei active în ţările dezviltate astăzi sunt interesate doar ţările-exportatoare de petrol. Distrugerea populaţiei ţărilor dezvoltate sau orice depopulare forţată a acestora, ar conduce la desfiinţarea cererii la ţiţei, declinul catastrofal al producţiei de ţiţei şi implicit la lipsirea mijloacelor pentru existenţă şi pieirea masivă a populaţiei ţărilor-exportatoare. Această vulnerabilitate a ţărilor-exportatoare nici odată nu a fost estimată la modul cuvenit. Dar situaţia acestor ţări oricum va deveni una catastrofală din momentul epuizării rezervelor de petrol şi gaze. (Capitol I.4, „ESENŢIALUL DESPRE SUPRAVIEŢUIRE: Aspectele puţin cunoscute ale problemei demografice” – Victor Girshkov, Anastasia Makarieva)
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) este o organizaţie internaţională alcătuită din Algeria, Angola, Indonezia, Iran, Irak, Kuwait, Libia, Nigeria, Qatar, Arabia Saudită,Emiratele Arabe Unite şi Venezuela. Sediul central al OPEC (din 1965) este situat în Viena, Austria. (de ce oare?)
Ţările membre OPEC
Alte ţări-exportatoare:
