făceau castele de nisip.
Meduzele ca nişte magneţi se aruncau în mine
să-mi intre sub piele.
Iubitule, toate durerile de pe pămînt
sunt mai grele decît chiar pămîntul.
Seara, am înfipt chibrituri
în nisip şi ţi-am făcut chipul
să te înviu în lumină.
Mai goală decît un copil am intrat în mare
şi-am mers pînă mi-a fost frig.
Stam în mijlocul mării. Stam ca un soldat
ce-a învins şi-a rămas pe cîmpul de luptă
cu toţi morţii în faţă.
Iubitule, eşti cea mai complicată poezie
pe care am citit-o vreodată
şi nici macăr nu ştiu dacă am citit-o pînă la urmă.
