I. Ţările subdezvoltate cu o rată ridicată a natalităţii nimeresc în situaţia suprapopulării mari a propriului teritoriu. Acestă realitate constrânge populaţia acestor ţări să caute căi de emigrare în ţările dezvoltate, cu o rată a suprapopulării mult mai scăzută, şi cu un „nivel de trai” mai ridicat. Ţările dezvoltate acceptă imigranţii din ţările subdezvoltate din cauza că aceştia sunt dispuşi să muncească în cele nai neprestigioase domenii pentru o remunerare minimă, muncă pe care nu o acceptă reprezentanţii populaţiei băştinaşe ţărilor dezvoltate. În virtutea legăturilor acestor imigranţi cu populaţia ţării din care au emigrat, prestigiul acestor imigranţi în cadrul grupului de referinţă al populaţiei ţărilor subdezvoltate deoarece cel mai scăzut nivel de trai în ţările dezvoltate este cu mult peste media nivelului de trai în ţările subdezvoltate. Însă această situaţie se menţine doar pe durata vieţii primei generaţii de imigranţi, legăturile cărora cu ţara de origine rămân puternice. Generaţia următoare deja pierde legăturile cu patria părinţilor săi. Aceşti copii nu mai au emoţii pozitive rezultate din prestigiul lor în raport cu oamenii necunoscuţi rămaşi în altă ţară, ci din contra sunt copleşiţi de emoţii negative datorate statutului neprestigios în comparaţie cu populaţia băştinaşă din ţările dezvoltate, care a devenit deja grupul lor de referinţă, deoarece aceşti cipii de imigranţi contactează cu ei nemijlocit şi permanent. Din acest motiv (şi pe bună dreptate) imigranţii încep să ceară drepturi egale cu populaţia băştinaşă. În acelaşi timp tradiţiile culturale şi de familie se mai păstrează încă câteva generaţii în mediul imigranţilor din ţările subdezvoltate, cea mai importantă fiind – păstrarea ratei înalte a natalităţii, iar în consecinţă creşterea spectaculoasă a populaţiei în rândul urmaşilor imigranţilor. În decurs de două-trei generaţii grupul urmaşilor imigranţilor uniţi prin discriminarea iniţială la care au fost supuşi, poate constitui o parte considerabilă sau chiar majoritară a populaţiei. Aceasta ameninţă însăşi existenţa ţărilor dezvoltate, care î-şi subminează stabilitatea din interior. (Capitol I.3, „ESENŢIALUL DESPRE SUPRAVIEŢUIRE: Aspectele puţin cunoscute ale problemei demografice” – Victor Girshkov, Anastasia Makarieva)
Mda... şi în satele noastre "căpşunari" din Anglia şi Spania sunt oameni foarte stimaţi. Mai stimaţi chiar decât pe timpurile când erau profesori la şcoală sau specialişti în gospodăria agricolă.. Dar altceva îmi veni în minte când traduceam fragmentul. Luna aceasta a căzut ultimul bastion al intoleranţei pluriculturale şi confesionale - Basarabia!
Autorităţile noastre proeuropene au înregistrat, însfârşit cultul islamic. Clerul ortodox protestează, bâlbâindu-se în argumentări. Iar eu mă gândesc că ar fi cazul să-i fiu recunoscător lui Voronin pentru două lucruri: primul - că a ţinut ţara la cel mai înalt grad de sărăcie din Europa, graţie cărui fapt puhoaiele de emigranţi din Asia Centrală ne-au ocolit ţara în intenţia lor de a-şi înrădăcina aici copiii; al doilea - graţie tupeului şi aroganţei caracteristice, a reuşit opt ani să blocheze inregistrarea musulmanilor, pur şi simplu că nu dorea să vadă nici o mischee în Moldova. Şi scuipa el pe "valorile multiculturaliste" ale Europei şi pe drepturile omului şi pe ce vreţi Dvs - aşa dorea muşchul său. Şi de ce, oare, cu tot ultra-liberalisul meu, aici îl înţeleg atât de bine??! Să-i văd pe aceşti "moldoveni cu acte'n regulă", îngenunchindi pe covoraşele lor în grădina publică Ştefan cel Mare din centrul Chişinăului, cu curul spre Putna şi fruntea spre Mekka, ar fi, cred, prea de tot!
