Acele zile fara griji s-au scurs ca un vis, ca un fum, ca o inchipuire. Erau zile frumoase, pline de speranta, pline de incredere, pline de lumina. Traiam intr-o lume iluzorie, care-mi contura un viitor cu-o figura de vis, intr-o haina stralucitoare si cu un parfum fin de primavara . Iar la desert mi se arata lectura preferata si lumina sofitelor. Increderea era atat de mare, incat visul deseori ma fura ducandu-ma departe de lumea in care traiam, de cotidian. Astfel, ignoram multe situatii concrete, la care-ar fi trebuit sa fiu mai atenta. Acum trecand printre oameni, intamplari si fapte, dezamagiri si regrete m-am schimbat mult. Nu-mi mai deschid sufletul atat de usor si daca-i sa povestesc despre mine o fac in cel mult o duzina de cuvinte, evitand detalii si fapte concrete. Orice situatie neclara imi sare in ochi din prima si ma alerteaza. Atunci, insa, prea naiva pentru a reactiona adecvat la atentionarile vietii, am facut o sumedenie de greseli, care mi-au intors viata pe dos, croindu-i drum sub unghi obtuz fata de visul meu.
Intr-un ungher departa al sufletului meu stau cuvinte, sentimente si vise depozitate, conservate, unele chiar uitate, asteptandu-si randul sa fie traite, sa fie implinite, precum un obiect de valoare menit sa incante ochi cunoscator si firi rafinate, nimerit, nu se stie prin ce minune, intru-un vechi cerdac cu mobila prafuita.
Uneori, un cuvant, un gest, o intamplare sparg plasa trecutului, rascolind acel ceva uitat in praful amintirilor …
Si atunci, el , incearca sa ancoreze in prezent… de ganduri ratacite insotit…
