Cînd eram mică
oamenii nu mureau,
oamenii nu erau răi,
oamenii chiar erau Frumoşi.
Ploaia cădea atunci
să ude pămîntul
şi nu intra niciodată în
mine.
Serile de vară nu mă făceau să plîng,
iar toamna
frunzele nu mă dureau.

De mult cerul mi-a crăpat în sînge.
Oamenii nu mai sunt buni şi
nici măcar frumoşi.
Oamenii au uitat de dînşii,
mor şi poate că nici unul din ei
nu mai există.
************

Mi-ar plăcea să scriu cîteva versuri pline de lumină, dar nu-mi iese. Scriu ce-mi vine din colţul mic, dar suprasensibil al interiorului. Altfel nu pot.