Cu ocazia victoriei Otelului in campionatul Romaniei mi-am adus aminte de studentia mea din Galati. Dupa ce am afisat “Forza Otelul!!!” pe status-ul meu de gmail, am avut urmatorul dialog cu un amic:
“El: Tak, da shi deamu tii cu Otelul? Ia esti gloryhunter!Eu: Shi ganeshti! eu acolo am invatat 4 ani! Asta ii echipa mea de suflet!
El: Esti microbist?
Eu: Atunci cand e vorba de Otelul sunt mai mult decat microbist. E o parte din CV-ul meu El: Esti angajat Mittal? Eu: Am fost nevoit sa respir aerul Mittal El: Mda, felicitari cu Otelul! Eu ma bucur ca e din Moldova. Decit Banatul fruncea, mai bine asa.” Dialogul cu pricina mi-a mai adus aminte si de faptul ca atunci cand eram student, colegii mei microbisti afisau tricouri cu “Dinamo” si “Steaua.” De “Otelul” se fereau toti si spuneau ca niciodata aceasta echipa de otelari nu va avea sansa sa castige campionatul. Cand juca “Otelul” cu “Steaua” sau cu “Dinamo” galeriile formatiilor bucurestene erau cele mai galagioase. Pe langa adeziunea microbistilor fata de Capitala se mai observa in maniera lor si un anumit manifest care condamna la pieire orasele de provincie. Campionatul de fotbal venea parca sa confirme “decaderea provinciei” in toate aspectele. Odata cu echipele de fotbal, Capitala domina si cultura, economia, si politica romaneasca. Acum ma intreb daca odata cu victoria Otelului, nu va renaste si un soi de patriotism local. Pe harta imaginara a galatenilor va aparea nu numai echipa “Otelul”, dar vor renaste ca pasarea Phoenix si alte pagini memorabile din istoria acestu oras. Fiind odata cel mai mare port romanesc si centru de comert cu cereale, Galati are sansa sa revina pe harta Europei daca nu in lumina gloriei de altadata, apoi macar pe harta televizata a Champions League.
