
Bijuteriile au fost şi vor fi întotdeauna un punct major de atracţie, mai ales pentru sexul feminin, dar nu numai. Încă din antichitate, bijuteriile au împodobit diferite părţi ale corpului uman, iar dantura nu a ratat nici ea acest privilegiu.
În ultimii ani, piercing-ul dentar este foarte la moda printre pacientele tinere, în special adolescente, de aceea tot mai multe cabinete de stomatologie folosesc această metodă de înfrumuseţare dentară.
Piercing-urile dentare sunt confecţionate din zirconiu, topaz, ametist, safir, aur alb sau aur galben (18-24K), dar şi din diamant, luând forma unei steluţe, inimioare, stras, delfin, potcoavă, căluţ etc.
Mărimile variază în general între 1,8 şi 2,3 mm, cele mai cerute fiind cele de 1,8 mm şi se poziţionează cu precădere pe incisivii centrali şi laterali superiori (se recomandă în special incisivii laterali, pur din motive estetice).
Adezivul dentar cu care se fixează piercing-urile nu are niciun efect advers asupra structurii dentare, necauzând demineralizări sau coloraţii ulterioare ale smalţului. De reţinut este faptul că nu e necesară realizarea unei cavităţi dentare cu freza (aşa cum se practica până acum câtva timp), aşadar piercing-ul se poate îndepărta oricând pacienţii doresc, nelăsând în urma lui o excavaţie, pată albă demineralizată sau coloraţie a smalţului.
Piercing-urile dentare rezistă până la 4 ani ataşate suprafeţei dentare, aceasta fiind durata maximă pe care unii medici o garantează.
Singurele indicaţii pentru protecţia piercing-ului sunt un periaj dentar cu periuţe soft sau medium (recomand să se evite cele cu duritatea hard- vedeţi pe ambalajul de carton al periuţelor dentare înainte de a le dezambala) şi cu paste de dinţi neabrazive (acestea fiind folosite mai cu seamă în cabinetele stomatologice în timpul şedinţelor de profilaxie dentară).
Mult succes şi nu uitaţi că igiena orală este esenţială pentru o dantură sănătoasă şi frumoasă, iar piercing-urile dentare nu îşi au rostul într-o cavitate bucală cu procese carioase multiple, halenă fetidă şi placă bacteriană abundentă!
