Şi brusc m-am regăsit pe nişte foi care la început erau albe, iar acum stau scrise sub fiecare rînd prin care trecutul şi prezentul meu se regăsesc unul în altul.M-a luat pe la spate ajungînd în stomac, tu acel care credeam că nu mai exişti.Te-am uitat ca un copil care îşi uită frica pe zi ce trece şi creşte.Tu ai fost aşa, eu te uitasem.Iar acum…
Să nu credeţi pe nimeni care afirmă că prima iubire se uită.Nu se uită nimic,totul se păstreazî pînă la orice detaliu.Dacă tu nu ai uitat, eu nici atît.
Mai am pozele cu tine, dar nimic nu se compară cu realitatea.Plîng pentru că am crescut, şi îmi pare foarte rău,enorm de rău că nu pot întoarce acele momente de fericire pură.Noi chiar eram îndrăgostiţi.Ţi-am simţit şi acum zîmbetul şi privirea.
Te-am chemat cu gîndul pentru că te-am visat iar dimineaţa mi-a adus dorul de tine.Nu mă întristezi niciodată cînd îmi aduc aminte de tine pentru că ştiu că noi mereu am fost speciali.Au trecut aproape 5 ani, şi noi încă mai vorbim şi ne vedem din timpuri în timp.Iar cu fiecare revedere mi se intensifică toate emoţiile şi mă simt iarăşi fetiţa ceea de 15 ani,care aştepta mereu zîmbetul tău prin geam.
Am crescut,nu?Avem vieţi diferite în oraşe diferite cu oameni diferiţi, dar ceva timp în urmă aveam aceeaşi sclipire în ochi.Ştiu, că nu există şanse mari să poţi citi aceste rînduri dar e unicul loc unde mă pot bucura de gîndurile mele fără să le ţin în gînd.
A fost bine acolo la acei 15 ani alături de tine, şi mai ales alături de tine.Dar trăim cu prezentul la care mereu ne reîntoarcem în trecut, fără să vrem, viaţa ne arăta surprizele ei.
Prima poză reflectă totul,pentru că e complet adevărat.Cînd am văzut că mi-ai scris,m-au cuprins emoţiile şi tremuricii.Apoi cind te-am revăzut m-au luat fluturaşii pe sus iar cînd ţi-am întîlnit privirea şi ţi-am revăzut zîmbetul m-am îndrăgostit din nou şi din nou a mia oară.
Pentru că e adevărat.Noi am fost, aşa cum ai spus tu “Nu mă uita” aşa si am rămas.
Dedicat primei mele iubiri, Eugen
Mulţumesc enorm.
