Una din problemele relativ noi care persistă în sistemul actual de învățămînt este cea a vestimentației. În ce constă această problemă?
Nu există o regulă care să impună un anumit model vestimentar pentru elevi și studenți.
Prin urmare, în dependență de resurse financiare și fantezie, elevii încearcă toate modelele vestimentare posibile. Unii nu se îngrijesc prea mult de aspectul lor exterior, provocînd situații neplăcute celor din jurul lor (fenomen care se manifestă mai mult în școlile occidentale, unde elevii cu înclinații non-conformiste sau revoluționare abordează un stil vestimentar nepotrivit unei instituții de învățămînt).
În schimb, alți elevi sau studenți (mai ales fetele) acordă o atenție deosebită și chiar excesivă aspectului lor exterior. Nu se ține cont de faptul că în toate trebuie să existe o limită, iar de multe ori, elevii și chiar profesorii își pierd concentrația asupra orelor din cauza aspectului ispititor al unora din fete.
Apar în acest caz, mai multe probleme:
1. Elevii/studenții simpli sau modești, care frecventează lecțiile pentru menirea lor – căpătarea unor cunoștințe – se simt deseori distrași de la ore. În loc ca atenția lor să fie îndreptată spre însușirea materialului predat de profesor, nu de puține ori ei sunt abătuți fie de niște picioare în proporție de 90% dezbrăcate, fie de niște pantaloni de ultimă modă, care nu fac decît să dezbrace o fată, fie de niște tocuri de o schioapă jumătate
2. Elevii din familiile defavorizate se simt în mod evident marginalizați. Deși depun eforturi financiare mari pentru a-și cumpăra haine cît de cît decente pentru liceu sau universitate, oricum de vor simți inferiori celor ce se îmbracă de la magazine de firmă. În mod indirect și reușita elevilor săraci este mai mică.
3. Elevii, dar mai bine zis elevele, care acordă o atenție exagerată felului în care se îmbracă pierd prea mult timp cu aceasta. Lor le va rămîne mai puțin timp pentru a învăța. Și chiar dacă vor reuși și să fie la modă și să învețe bine, va trebui să depună eforturi mari, aceasta contribuind la formarea femeii emancipate, individuale și cu care va fi practic imposibil să creezi o familie sănătoase (căci acest fel de femeie nu-și va complica viața cu educatul copiilor, atîta timp cît pentru ea consumul de modă și vopsirea unghiilor constituie o dependență).
Din discuțiile purtate cu mai mulți profesori sau părinți, am constatat că marea lor majoritate doresc impunerea uniformelor în licee și universități. În aceeași măsură s-au pronunțat și elevii conștienți.
Profesorii au motivat prin faptul că prezentările de modă din instituțiile de învățămînt îi abat din procesul didactic, iar elevii acordă mai puțin timp pregătirii materialului.
Părinții sunt pentru introducerea uniformelor fiindcă acest lucru ar necesita mai puține cheltuieli financiare.
Iar elevii și studenții serioși motivează alegerea fie din motive financiare, fie pentru că nu suportă paradele prezentate de cei ce vor să fie la modă, adică într-un pas cu degradarea morală a acestei lumi.
Nu știm cum privesc situația dată responsabilii pe învățămîntul pe țară, însă impunerea uniformei în instituțiile de învățămînt este necesară. Dacă modelul ar fi ales bine, ar fi purtat cu plăcere de fiecare. Să ne amintim că toți studenții de la Universitatea din Oxford poartă cu mîndrie uniformele. Nu văd de ce elevii noștri s-ar simți discriminați dacă ar fi impuși să poate o uniformă care să oprească desfrîul din școli.
Impunerea uniformelor școlare va aduce cu sine mai multe efecte pozitive: se va aplana diferența socială dintre copii săraci și cei bogați, profesorii și elevii serioși nu vor mai fi abătuți din procesul de învățămînt, iat fetele cu înclinații ușoare vor învăța în sfîrșit și cîteva formule mai complicate.
Și nu în ultimul rînd, nivelul de moralitate din școli va crește în detrimentul comportamentului ușuratic.