dupa ce m-a dezamagit un blog culinar, mai bine-zis autoarea lui de 150 kg., mi-am promis sa nu scriu niciodata despre mancare in blogul meu. Numai ca promisiunile, lucru stiut, se dau pentru a fi nerespectate...
ce m-a incitat dar la "delict" - pasiunea mai noua - pribegitul prin bloguri. Am citit la cineva un postulet - pro_neobhodimoe, cu esenta, care m-a si facut sa inventariez produsele indispensabile din bucataria mea, apoi sa revin imaginar prin cuhniile bunicelor si-a mamei, pentru o eventuala comparatie sau asociere.
tare mult a evoluat bucataria femeii din familia mea in ultimii 34 de ani, pot rotunji cifra fara rezerve... deci in ultimii 30 de ani.
Bunica Eufrosinia tot veacul ei de femeie gospodina si-a mentinut neclintita pozitia ca cea mai buna mancare se face la cotlon cu lemne gustos mirositoare de pomi, cu ripca, ciocalai si butuci de vie. Si azi ma mir cum reusea sa gateasca zeama limpede-stralucitoare cu taitei ca firul de par divin si verdeata imbatatoare la para necontrolata.
stia sa faca o singura salata, cateva bucate mai deosebite de sarbatoare si ceaune varvonate de borsuri si scazut. Cu mila Domnului si din sufletul ei nelinistit, iesea totul nedescris de delicios - imi amintesc miracolul - la masuta lor de lemn, pe scaunele mici sau pe genunchi, incapeau toti nepotii, feciorii si nurorile, daca nu se rusinau - la toti le ajungea din fasolele cu jumara si varza murata.
nu cred ca bunica Eufrosinia s-a gandit vreodata in viata ca mancarea poate fi o placere, o delectare sau un alint; ea a supravietuit anii de razboi si pe cei de seceta, foame, saracie, cand sa-si mai traga sufletul au navalit-o pruncii, apoi nepotii, apoi bolile... Am intrebat-o odata care-i mancarea ei preferata si mi-a spus "Coaja rumena de mamaliga de pe fundul ceaunului cald..." dupa o tacere lunga a mai adaugat "... cu lapte..." Abia mai tarziu tata mi-a explicat subtextul: in vremea foamei, cand ei n-aveau nimic de fiert in ceaun, vecina, dupa ce-si hranea copiii, ii miluia cu ce-i ramanea...
Bunica Eliza - mama a opt copii de la 9 ani (orfana de mama), iar dupa majorat a inca trei, s-a nascut cu har pentru gatit, ca alta explicatie n-am... pana acum, daca ma concentrez putin, imi revin gusturi si arome de bucate gatite de ea cu mult drag. Pastra secretele ei neimpartasite, un contact special cu oala de pe foc si multa dragoste pentru cei carora le pragatea de-ale gurii.
Mama reprezinta cea mai clara trecere dintr lumea veche si noua a bucatariei autohtone, dibace la butoanele cuptorului electric si la manivelele aragazului, a cerut sa i se zideasca cuptor ca la maica-sa si cotlon ca la soacra-sa, aproape de capatul lumii reale, in epoca cateringului, ea inca mai coace paine framantata cu semnul crucii, umple beciul cu conserve hand-made si ne asteapta cu zeama limpede si placinte.
nu stiu eu la ce treceri sau stagnari ma raportez. Recunosc ca n-am aprins niciodata-n viata focul in cuptor, nu ma pricep la conservat si nici nu-mi pun problema. In bucataria mea ierarhia produselor neaparate demareaza cu sarea si uleiul de masline, legume proaspete, 3-4 feluri de carne, cereale, boboase fierte si congelate, fructe proaspete-obligatoriu!...
Ca sa scap odata de intrebarea "Da azi ce mancare mai fac?" mi-am inventat un orar conventional:
Luni-paste cu branza sau cascaval, sau sos, sau ceapa verde, pastrama si smantana - CARBONERA- preferata mea!
Marti-cartofi - pureu, scazuti, cu varza, ciuperci, carne, parjoale, smantana si marar...
Miercuri-boboase (linte, nahut, fasole, mazare etc.) cu condimentele de rigoare si carnita.
Joi-cereale (orez, hrisca etc. )
Vineri-peste
Sambata si Duminca - libera sa aleg si sa decid sau liberi sa iesim si sa decidem cu ce ne alintam.
Interesant ce secrete au alte gospodine...
