În ziua de azi avem atâta campanie electorală, încât uneori se întâmplă să-ți fie frică să mergi la veceu. Numai acolo nu sunt panouri, publicitate, radio și TV. Asta-i deocamdată da’ până la urmă nu se știe… Eu, însă vreau să scriu despre o tragedie care s-a întâmplat nu chiar demult, lumea a vorbit, a compătimit și cu asta s-a cam terminat – tragedia din Japonia. Cutremurul întâmplat astă primăvară în Japonia o dată în plus ne dovedește cât de neputincios este omul în fața Naturii și cât de vulnerabil poate fi indiferent de nivelul de dezvoltare. Parcă erau oameni la locul lor, nu încurcau nimănui, nu deranjau, ba dincontra ne mai dădeau și nouă din când în când câte un ajutor, că de săraci ce suntem datorită prostiei noastre moldovenești,nu mai știm cine suntem,  în ce limbă vorbim, încotro mergem… Calvarul s-a produs și au rămas destine marcate și inimi îndurerate. Am întâlnit și lighioane (n-aș putea să le dau nume de juvine, deoarece iubesc prea mult animalele) care spuneau ”așa le trebuie că prea le era bine”. Da, le era bine, dar nu le-a picat din cer, au muncit.Și moldovenii sunt muncitori,numai că nu au cap la munca lor și apoi și prostia moldovenească pereche n-are… În fenomenul geografic 1 că dacă vreodată stră.. stră..bunii noștri se uneau cu japonezii, avea să ne fie mai bine. Acum aș spune că și japonezilor avea să le fie mai bine,că vorba ceia “prost să fii noroc să ai”. Și noi de deștepți tare… n-aș băga mâna în foc, da’ norocoși suntem,atâta timp cât împrejurul nostru se întâmplă războaie,calamități noi rămânem intacți.Creatorului,probabil îi este milă de noi,și așa ne autodistrugem “de bună voie și nesiliți de nimeni”.S-ar putea să fie totuși  o înrudire a Moldovei cu Japonia… în mileniile apropiate… eu nu cred că am să scriu un fenomen pe tema dată, deoarece în mileniul următor voi fi în “călătorie”. Asta se va întâmpla pe când șoarecii și elefanții se vor juca împreună de-a va-ți ascunselea… Știți cea mai scurtă poveste despre elefant și șoricel? Iat-o:

Cică trăiau într-o pădure un elefant masiv și un șoricel minuscul.Ambii erau foarte nefericiți.Elefantul, pentru că nu-și găsea prieteni,deoarece stârnea groază pentru toți, iar șoricelul pentru că-i era frică de toți și de toate.Tare mult mai vroia elefantul să fie un șoricel,poate măcar așa mai schimbă o vorbă-două cu cineva,deși îți părea groaznic avea o inimă bună.Avea același gând și șoricelul,dacă ar putea să fie elefant măcar pentru o zi – mamă ce groază ar stârni în tot neamul pisicesc. De fapt,ați încercat să diminuați imaginar un elefant până la mărimea unui șoricel? Este același șoricel numai că puțin mai urechet. În povestea noastră soarta a făcut așa ca cei doi să se întâlnească. Într-o dimineață, în timpul promenadei de rutină, elefantul a lunecat în roua ierbii și a căzut pe brânci. Imediat i-a aterizat între ochi un ghemotoc cenușiu, care după o mică pauză i-a zis:”Salut, îmi pare rău că te-am lovit.” Chestia era că șoricelul tocmai își lua dejunul,cocoțat confortabil pe o frunză de brusture, când un uragan îl zvântă în sus, făcându-l să ajungă pe capul elefantului.Era pentru prima dată în viață când nu s-a speriat.Ochii elefantului,deși enormi pentru șoricel, erau atât de blajini.Și elefantul era fericit, în sfârșit s-a găsit cineva care a privit mai departe decât dimensiunile lui.Cred că e de prisos să spun că cei doi au fost prieteni până la adânci bătrânețe…

Ei asta-i povestea, alta-i realitatea. Uneori de la poveste până la realitate nu-i decât un pas. Ar fi  Moldova un șoricel și Japonia un elefant, dar nimeni n-ar putea să infirme posibilitatea ca ele două cândv

a , în viitorul îndepărtat ”să se zbenguie în aceiași junglă”… Cine știe dacă fenomenul acesta îl va citi cândva vreun japonez,dar totuși, aș vrea să le spun că sufletește sunt alături de ei și sunt convinsă că ei au să reușească să înfrunte durerea și viața lor va reveni la normal. Cine luptă întotdeauna câștigă. Va urma… cândva  un fenomen geografic 3… mai fericit.