Cînd ai sentimentu' ăsta că eşti atît de naivă...proastă în adevăratul sens al cuvîntului. Cînd te laşi fără să vrei purtată de val,cînd eşti atît de visătoare încît uiţi să te mai cobori cu picioarele pe pămînt. Cînd îţi construieşti vise,îţi faci planuri,scopuri,şi apoi totul se prăbuşeşte şi abia atunci realizezi că ai fost o proastă,că lucrurile alea erau imposibile.
Şi mai e atunci cînd vrei viaţă ca în filme,cînd încerci să faci ceea ce actorii nu au avut curaj să facă,cînd crezi că nu vei muri sau pierde niciodată pentru că eşti actorul principal. Dar nu eşti decît un nimeni,un nimeni pe scena asta grandioasă a teatrului vieţii.Cînd crezi promisiunile tuturor şi te încrezi în fiecare cuvînt pentru că eşti prea proastă să poţi crede că ochii lui mint fără să roşească sau că te poate folosi ca pe o păpuşă. De ce te încrezi lui? A,da...desigur...pentru că ţi-a spus că te iubeşte. Eşti o proastă,proastă,proastă,proastă.
Şi de ce te-ai lăsat purtată de vise? Eşti şi mîndră pe deasupra? Adicăm nu e de tine să priveşti la mizeria în care trăieşti,trebuie să visezi,să scapi cumva din tot acesst peisaj de la care te sufoci. Pentru că eşti slabă. Şi mai eşti şi proastă pentru că ai crezut cu adevărat că visele tare se vor îndeplini doar dacă crezi în ele şi-ţi ieşi din minţi să le îndeplineşti.Proastă,proastă,proastă.
