Nu exista nimic mai bun in viata unui diabetic decat o hipoglicemie lejera. Pe parcursul acelor 10 minute poti sa mananci ce-ti doresti. Mai mult ca atat: se recomanda cat mai mult dulce. Anume atunci imi rezerv(ez) cele mai mari delicii. Azi s-a dovedit a fi o inghetata de cel mai mare calibru.
Asadar iata inghetata hipoglicemica:
Se arunca intr-o cana cat mai multa inghetata. Pe aceasta temelie solida se construieste un edificiu cosmopolit din ce se gaseste in frigider. Asa s-a nimerit ca azi in frigiderul meu au incaput foarte multe elemente. Astfel am pornit la drum. In cana cu inghetata am aruncat niste miere de albini.
Ulterior, m-am uitat in dulap si cu mana tremuranda am mai aruncat niste nuci. Dupa asta am vazut ca am si niste prune uscate. Neintarziat si ele si-au gasit loc in ceasca cu inghetata. Cand s-ar parea ca totul este perfect, din fundul dulapului apare un borcan cu “cinnamon.” Sting dulceata de inghetata cu niste praf de cinnamon.
Asta nu e tot. In frigider, se mai gasesc niste felii de ananas. Bucatelele galbene sar peste amestecul si asa destul de indesat ca sa savarseasca opus-ul multicolor. Parca tot nu ajunge ceva. Imediat imi dau seama ca mi-a mai ramas niste ciocolata neagra, care de abia asteapta sa se innece in aroma de cinnamon. Isprava savarsita, zaresc in dulap o sticla de vin “Pinot Noir.” Invingand ispita inerenta de a sorbi din lichidul magic, stropesc “Babelul inghetat” cu aceasta agheasma.
Cu un ultim efort incep sa devorez palatul din gheata, si papilele gustative se acomodeaza la invazia gustativa. Tocmai atunci cand toti neuronii ajung sa guste din plin cocktal-ul, creierul la face semnal ca magia s-a terminat. Intervine o pauza pana la urmatoarea hipoglicemie. In asteptarea inveitabilului va spun la toti: Pofta mare!
