Noaptea e un ochi trist din care plîng.
Vreau uneori să se facă linişte în mine,
dar apocalipsele nu-mi tac.
Înăuntrul meu locuiesc omuleţi albaştri.
Cînd mi se par fericiţi, cardiograma
îmi suceşte un inel.
Mă aşez într-un pat trist şi
plîng despre nimic ca şi cum
aş plînge despre toate.
Lumina stinsă îmi acoperă faţa
şi asta mă face
să nu mor.
Dacă aş sta în faţa oglinzii
m-aş privi ca pe o ghilotină.
