Ştiţi? În ultima vreme, fiecare om care trece pe alături, nu scapă de o privire lunga de'a mea. Poate par insuportabilă, dar cercetez fiecare amănunt posibil într'o fracţiune de secundă. Încep cu ochii, cei de culoare deschisă îi privesc îndelung şi încerc să'mi dau seama după privire starea sufletească de care sunt cuprinşi, trec la forma buzelor, ajung la nas (nu pot spune nimic despre nasuri :D) şi termin repede cu faţa. Trec la înfăţişarea propriu-zisă, la bucăţile de material cu care este acoperit corpul-victimă, mă ridic la mîini, la unghii, mă cobor la obiectele de pe picioare, şi caut repede cu privirea nişte accesorii, unele care le'aş fura, altele care pur şi simplu le'aş arunca în mare (poate peştii s'or bucura de ele). Uneori primesc înapoi privirile lungi, alteori culeg zîmbete, se întîmplă să mă trezesc şi cu 2 ochi răutăcioşi, şi cîteodată sunt doar neobservată. Mi s'a întîmplat să fiu şi eu victima "cercetărilor", dar nu îndrăznesc să răspund vizionării, prefer să nu mi se descopere privirea. Le'am numit "cercetările" de primăvară :D pentru că ieşirea soarelui mi'a provocat simţul cunoaşterii. De'ar fi oglinzi de'a lungul drumului, m'aş viziona pe mine însumi, însă nu'mi rămîne decît să privesc prin jur.
