Mă rupe treaba' cu paradoxurile. Adică sunt nişte lucruri care nu ar trebui să fie aşa şi nu e logic să fie aşa,dar ele sunt! Şi sunt a naibii de comice şi de curioase.
Azi paradox legat de relaţiile dintre persoane.
Cu toţii avem amcăr un prieten,sau de',o persoană mai apropiată. Şi cu toţii mergem pe stradă şi uneori intrăm de voie,de nevoie cu persoane srăine în vorbă. Cum ne comportăm atunci? Suntem amabili,vorbim frumos,suntem respectuoşi,avem maniere elegante. Pentru un om total străin nouă,dăm tot ce avem noi mai bun.
Apoi vine treaba cu prietenii. Cu prietenii suntem needucaţi,fără maniere,vorbim urît, putem oricînd refuza un prieten,sunăm la ore tîrzii în noapte,nu ne pasă întotdeauna de ce cred ei despre noi.
Acum vine întrebarea,de ce? De ce cu nişte persoane total necunoscute ne purtăm cum putem noi mai bine şi nu-i putem jigni sau să le vorbim urît,iar cu prietenii noştri care ne iubesc şi pe care îi iubim suntem ca nişte porci şi de multe ori le rănim sentimentele? N-ar trebuie să fie...invers?
