E ceva de genul acelei perioade din viaţă. Cînd nu mai simţi nimic,nu te mai simţi în stare de nimic,nu crezi că mai meriţi nimic dar problemele nu! Problemele te tot înconjoară. A mai apărut ceva de care mi-e oarecum frică,îmi dau lacrimile mai mereu. Adică ceva de genu' te uiţi la ştiri şi vezi că cineva a murit şi plîngi,mama intră în casă şi oftează-plîngi...şi aşa mai departe.
Şi perioada în care eu mă simt rău a coincis cu perioada în care avem careva probleme financiare în familie şi cu perioada în care am realizat că toţi cei care îmi sunt aproape nu prea au nevoie de mine,şi cu perioada în care pe plan sentimental totul merge ca uns-rău. Cineva acolo sus nu mă prea iubeşte.
Dacă aş putea măcar găsi în ceva o oarecare linişte sau un oarecare confort. Dacă nu în ceva-în cineva. Da' toţi cei care mă iubesc au dispărut undeva,şi e sub un mare semn al întrebării dacă mă iubesc.
Şi nu rămîne decît să stau singură. Da'-i mai bine aşa parcă,din oarecare motive. Pur şi simplu e greu să realizezi că zilele trec,iar tu nu poţi face nimic ca să te simţi mîndru şi nu pot să trec peste tot ce mi s-a întîmplat în trecut şi peste tot ce continuă să se întîmple în jur.
Cred că am nevoie pur şi simplu de ceva cald şi de multe lacrimi. Pentru că de prieteni nu am nevoie, cred că după părerea lor sunt prea puternică pentru a avea nevoie vreodată de cineva alături. Încep să devin tot mai nesigură şi tot mai singură.
