Pe data de 16 aprilie 1938, Căpitanul Mişcării Legionare, este întemniţat la Jilava în urma procesului nedrept care s-a purtat contra sa.

A fost ultima temniţă pe care a trebuit să o îndure pe nedrept, la fel ca şi precedentele. Peste şapte luni de umilinţă, chinuri, durere dar şi înălţare duhovnicească se sfîrşesc prin uciderea mişelească a unuia dintre cei mai vrednici din românii secolului XX.

Sunt de prisos dovezile privitoare la nedreptatea ce a avut loc în acel an, fiindcă chiar şi duşmanii Legiunii au recunoscut că s-a greşit prin întemniţarea şi uciderea Căpitanului. La fel, sunt de prisos părerile subiective privitoare la acele evenimente.

Să lăsăm să vorbească însăşi Căpitanul, prin însemnările sale din închisoarea Jilava. Voi reproduce mai jos cîteva citate care vor arăta atît greutăţile prin care a trecut, cît şi trăirea sufletească la care a ajuns Corneliu Codreanu:

Marţi, 19 aprilie:

“De jos, de sus, din pereţii groşi, de pretutindeni, săgeţi reci de umezeală îmi strpung trupul. Pare că aceşti pereţi străini  , în care nu recunoşti nimic de-al tău, abia aşteaptă o viaţă de om, pe care să o mistuie.”      

Sf. Paşti, 24 aprilie:

“Îmi intră umezeala în oase. Respir aerul de pivniţă. Îmi simt plămînul străpuns de ace. 

Mă întind pe patul de scînduri. Mă dor oasele. Stau cîte cinci minute pe o parte, cîte cinci minute pe cealaltă.

Mă întorc pe stînga. Aud cum îmi bate inima. Sau, picură picături de sînge din ea?

O, ţară! Cum îţi răsplăteşti tu pe fii tăi!

Sunt singur. Iau cartea de rugăciuni şi încep a citi. Mă rog lui Dumnezeu pentru toţi… Doamne, mă rog, în noaptea aceasta de Înviere, primeşte-mi jertfa.”

Duminică, 1 mai: 

“Alături, se auzeau dintr-o cameră glasuri de copii şi viaţă de familie. 

Îmi făcea impresia că eu nu o să mai apuc niciodată aceste zile. Şi glasurile acelea de copii îmi aduceau aminte de Cătălina. Păreau că erau un fel de adio pe care lumea îl trimitea unuia, care nu se va mai întoarce în ea. “

Joi, 5 mai: 

“Sunt tot aici, în această tristă celulă. Stau singur, ceas după ceas şi zi după zi. Nu văd nici un chip de om, decît atunci cînd mi se aduce mîncarea. 

De acasă nu a mai venit nimeni, căci nu s-a mai permis.”

Luni, 9 mai:

“De nicăieri nici o speranţă. Un singur sprijin: Dumnezeu şi Maica Domnului.”

Duminică, 15 mai: 

“Creşte însă în inima mea credinţa în Dumnezeu. Mă rog în fiecare zi Maicii Domnului şi Sf. Anton de Padova, prin ale căror minuni am scăpat în 1934. 

În aceste vremuri de urgie, sunt singura mea mîngîiere.”

Vineri, 27 mai:

“În faţa marii nedreptăţi care mă loveşte, sunt liniştit, cu conştiinţa înpăcată. Deschid din întîmplare cărticica de rugăciuni a Sf. Anton la pagina 119. Citesc: “Fă ca să primesc cu linişte orice trimite Dumnezeu, pricepînd că este dorinţa lui.”

Luni, 6 iunie: 

“Acum citesc Evangheliile de la capăt şi peste timpul lung, dincolo de 2000 de ani, îl văd pe Domnul nostru, Iisus Hristos, descris în Evanghelie, ca şi cum ar fi la zece paşi de mine.”

Marţi, 7 iunie: 

“Iar eu, în genunchi, la picioarele acestei cruci, de pe care, din trup de om a plecat la Dumnezeu sufletul Fiului Său, mă închin. 

… Că viaţa noastră nu se termină aici, la aceşti trecători 60-70 de ani, ea se prelungeşte dincolo şi ne vom întîlni cu cei dragi ai noştri şi nu ne vom mai despărţi niciodată.”

Duminică, 19 iunie:

“Greu!… Greu de tot!… Dar ne vom supune fără murmur… Dumnezeu vede şi va răsplăti.”

Acestea sunt doar cîteva citate din ultima carte scrisă de Căpitan. Cartea se numeşte “Însemnări de la Jilava” şi poate fi găsită la biblioteca “Noua Dreaptă”, sau pe internet.

Recomand citirea acestei mici cărţi, ca o sursă sigură de informaţie privitoare la ultima detenţie a Căpitanului Mişcării Legionare.