Până una alta, visul moldovenesc stă în wish list. Acolo, unde îi e locul. Dacă la nivel macro clacăm cu schimarea paradigmei (mizând în mod (i)rațional că ea se va schimba de la sine), ce zici de niște idei la nivel micro?

Niște idei mici. Minuscule. Micro e mărimea potrivită. Nu salvează omenirea, dar pot să facă viața mai frumoasă. Eventual. Dacă se pune cineva pe treabă.

Ideea #1

…vine de la frunzăritul revistei Первое, второе, третье – prietenul gastronomic a legendarului Вокруг света. Ei au o rubrică tare simpatică în care prezintă conținutul unei valize. Valiza nu era ca toate valizele. Adică, nu tu colțuni, nu tu periuță de dinți, nici măcar o cravată de zăranie. În schimb, găsești în ea, tot felul de lucruri bune: oțet norvegian de zmeură, vin englezesc de ghimbir, mezeluri letone din căprioară ș.a.m.d. În total 14.5 kg din de bunătățuri din cele trei țări nordice. Stai așa, mă gândesc, și dacă nimerea Moldova noastră pe hartă, noi cu ce ne-am fi fălit?!

Ce cărăm în valiză?

Pe bune. Ce se califică pentru titlul Delicates Moldovenesc? Chiar vreau să știu. Și nu doar să știu. Vreau un stand la aeroportul din Chișinău unde astfel de delicatețuri să se afle în vânzare, ambalate frumos, astfel încât accidentalii turiști occidentali să nu rămână doar cu amintirea drumurilor găunoase. Am căzut pe gânduri. Ce este la noi și nu în altă parte? Care sunt lucrurile de care ți se face dor atunci când ești departe de țară? Mi-au venit în minte următoarele:

  • Dulceața de nucă;
  • Caşul de oi (în special caşul, deşi brânza tare, diferită de cea bulgărească merită şi ea atenţie);
  • Mămăliga (poate fi vândută ca semifabricate cu toate accesoriile: jumere, smântână, brânză de oi – un gen de bento moldovenesc?!);
  • Ceaiul din crenguţe de vişină (nu-mi dau seama, poate fi o legendă de-a lui taică-miu, dar mi-a preparat o dată când eram copil că până şi acum am nostalgia gustului).

La o adică, fructele uscate şi vinul pot ţine companie acestor delicatese. Pentru toate astea trebuie gândită o marcă comercială deosebită. Să fie şi cu scutiri fiscale dacă e nevoie. Dar să aibă calitatea garantată. Gândeşte-te la şprotul de Riga. Cutiile astea negre cu litere aurite te fac să crezi că nu e vorba de sardeluţe, ci de te miri ce comoară din marea baltică! Chihlimbar, nu şagă. Deci ai prins ideea.

Dacă salivezi suficient de intens, trecem la…

Ideea #2

În fiecare sâmbătă şi duminică, la intersecţia străzilor Mitropolitul Varlaam şi Vlaicu Pârcălab din capitală se adună buchiniştii. E un clenci al meu, căci puţină lume se dă în vânt după copertele roase ale cărţilor editate prin anii ’80 din secolul trecut. Eu le găsesc simpatice, căci foarte des se întâmplă să aibă un design extra-virgin, foarte şmecher şi cu pretenţii. Unde mai pui că aceste vechituri ating şi o latură lirică a Zenului, căci majoritatea cărţilor au stat (iar unele stau încă) pe rafturile bibliotecii părinteşti.

Buchinistică autohtonă

Dar nu e nici pe departe suficient. Ce mi-ar plăcea mie, e să găsesc la această piaţă improvizată numerele vechi ale revistei Chipăruş. Vreau cărţi ilustrate pentru copii fie ele şi cu caractere chirilice. Dar pentru asta trebuie ca fenomenul să ia amploare. Ca minimum am putea să-i facem un pic de tam-tam, iar mai încolo – cine ştie, poate ajungem şi noi să ne pricopsim cu o perluţă de genul celei de la Covent Gardenul londonez.

Piaţa de Păduchi din Convent Garden

O chestiuţă de acest gen poate lesne devini un punct de atracţie pentru oaspeţii capitalei. Unde-s cărţi merg şi discuri vechi de vinil, postere, aparate de anticariat şi alte năzdrăvenii din cufărul bunicilor. Noi nu avem idee ce fel de comori ţinem în casă şi deseori ajungem să aruncăm lucrurile cele mai preţioase. Miopie… Suntem învăţaţi să credem că numai ceea ce se vinde pe credit are valoare.

Ne-am înţeles? Facem tam-tam?

Ideea #3

…nu pretinde a fi tare originală. Pur şi simplu e vorba de un lucru necesar care peste tot este şi la noi nu este. Vreau o librărie bună. E bună Cartier, no offence, fraţilor, dar vreau una şi mai şi. Vreau să aibă trei etaje. Unul românesc, unul rusesc şi unul englezesc. Vreau să pot servi un cappucino cu o carte împrumutată de pe raft. Vreau să stau acolo trei ore în loc de 10 minute. Să arate ca biblioteca din postărica transmisă de Oleg Ciubotaru. Sau să fie aşa cum e la Cărtureşti. Sunt dispus să aştept. Sunt dispus să pun umărul. Dar e bine să fie pornită de cineva care se pricepe.

…

Trei e un număr bun. Mă opresc aici. Astea au fost ideile.

Acuma vă rog, furaţimi-le. ;)