Dimineaţa îi deschidea gura să intre tot cu ochi şi picioare
în măruntaiele ei.
Mai întîi creştetul, apoi inima
rezemat cu mîinile de marginea buzelor subţiri.
De la o vreme nu mai erau oameni.
O săruta pe dinăuntru,
o îmbrăţişa cu patimă, dar, mai ales,
/îi vorbea/.
Printre flori de lumină ea îşi dezbrăca rochia.
Îi deschidea gura spre ritual şi intra în bărbatul
dinăuntrul ei. Plămîni, inimă şi vene. ... dar, mai ales,
/îi vorbea/.
Îşi treceau palmele peste ochi ca doi fluturi trişti
din care respiraţiile aruncau păianjeni
/să ne iubim azi ca şi ieri, mîine la fel ca azi/,
/să ne înnodăm ca două păsări mute/.
În fericitele supranaşteri
surzii intră în cochilii şi se iubesc pînă la dilatarea
morţii. Altfel, viaţa umblă
ca un maidanez.
