Citesc io reportajul ăsta din Snob despre Maria Amelie și mă întreb: multiculturalismul – e sau nu e? Maria Amelie e fata unor emigranți din Osetia de nord care au falimentat și au fugit de vendetta creditorilor. Mai întâi în Finlanda, apoi în Norvegia. Refugiați fără drepturi – Rusia nu se califică. Fata ca fata, a învățat norvegiană, a făcut școală, a făcut universitate. Fără pașaport și viză de reședință. Dar cu angajarea la serviciu ce să facă? Căci aici fără pașaport n-ai cum. A scris o carte. Despre viața ei. Despre cum e să fii fără drepturi într-o țară pe care ai ajuns să o consideri a ta. Cartea a devenit bestseller, însă autoarea a fost deportată din Norvegia. Cazul a făcut mare tărăboi. Și m-a pus pe gânduri.
…Mi-am amintit de un interviu pe care Vladimir Pozner îl luase unui intelectual francez. Intelectualul – normal. Înduioșat de valorile civilizației franțuzești. Desigur că libertate. Desigur că egalitate. Desigur că fraternitate. Când au ajuns să discute despre dreptul femeii să poarte burqa, intelectualul s-a enervat. Acolo, la ea în Kabul să poarte. În Paris n-are ce căuta cu drepturile islamice! Aha. Africanii din suburbiile Parisului care au vandalizat cartiere întregi pe motivul că au fost transformați în paria a societății erau și ei enervați. Într-un fel s-au făcut auziți.
…Mi-am amintit de discuția cu un oficial de la Biroul Național pentru Migrație (da a existat și așa instituție în RM). Misiunea ei era să apere interesele refugiaților și să reglementeze statutul imigranților în țară. „Noi urmărim ca nu cumva numărul celor veniți din țări arabe să fie mai mare de o mie. Căci, vă imaginați că azi vine mia, iar mâine vor face moschee în țara noastră!” Așa vedea ea misiunea biroului – să nu cumva să ajungem cu moschei. Că nu pentru asta au luptat strămoșii noștri. Pe urmă a fost ziua orașului, iar etniile au deschis buticuri în stradă. Sirienii făceau o cafea tare bună. Și nu mă deranjează eventuala vecinătate a unei moschei sau a unui chinatown. Eu m-aș plimba cu copiii prin el. la week end.
…Mi-am amintit cum stăteam de vorbă în Spania cu niște bătrânei. „Hijo mío” (fiule), îmi zicea moșneagul, întrebându-mă dacă nu-s din Galicia lor. „Nu vezi că-i străin”, îl corecta nevastă-sa. „Argentino?” nu se lăsa bunelul. Foarte bucuros să afle despre Moldova, moșul mă luă la întrebări despre cum e viața la noi. Foarte simpatici ambii, însă nici Spania nu e paradisul migranților. La angajare în câmpul muncii întâietate aveau spaniolii, apoi latino-americanii. Care se supără dacă sunt numiți sudacas.
Parcă se cere o concluzie aici dar n-am nici una. Multiculturalismul, despre care încearcă să vorbească David Cameron, e și mit și realitate la pachet.
Este mit pentru că acei care-l predică își închipuie că el ține cumva de drepturile tibetanilor în China și nicidecum de drepturile musulmanilor la ei în țară. Pot să facă o conferință răsunătoare la temă, însă clachează lamentabil dacă vecinul lor e de „rea-credință”. Ce să-i faci, pe lângă ideea de „eu” (sociabil, bine-intenționat, deschis la minte) întotdeauna se găsește loc pentru ideea de „noi”, care-i tare ostilă alterității.
În același timp multiculturalismul e realitatea goală-pușcă. Vor francezii sau nu vor, algerienii nu se căra acasă. Și nu devin în mod spontan cucoși galici. E mai complicat aici. Și ireversibil, cum remarcă șugubăț Andrzej Stasiuk în „Fado”:
Planul pentru viitorii zece ani este în linii mari următorul: vor veni țiganii cu șatrele lor și vor face taberele chiar pe Champs Elysées, ursarii bulgarii își vor prezenta trucurile la Kudamul berlinez, ucrainenii pe jumătate sălbatici își vor înființa comunităților lor căzăcești misogine în Valea Padului, la porțile orașului Milano, polonezii beți și bigoți vor pustii cramele de pe Valea Rinului și Mozela și vor sădi acolo tufe de fructe pline cu alcool pur, apoi vor porni mai departe, cântând litanii, și se vor opri abia la marginea continentului, în catolicul Santiago de Compostela, celebrul pentru minunile lui. E greu de spus ce vor face românii cu milioanele lor de turme de oi – caracteristica lor națională este la urma urmelor oieritul, dar mai ales imprevizibilul. Sârbii, croații și bosniacii vor traversa canalul pe pirogi dalmate și vor balcaniza Marea Britanie care, o dată pentru totdeauna, așa cum a dorit Dumnezeu, se va diviza în Scoția, Anglia și Țara Galilor. Locuitorii Letoniei și Lituaniei își vor schimba, rând pe rând, cu meșteșugire identitatea, inducând în eroare opinia publică, obișnuită cu criterii transparente. Slovenii și slovacii se vor da drept locuitori ai Slavoniei, fapt care va duce la disperare toate sistemele computerelor Uniunii. Moldovenii, a căror principală sursă de venit o reprezintă vânzarea propriilor organe, se vor îmbogăți în întregime ca popor și vor aduce la ruină piața mondială a transplanturilor. Iar ceea ce vor face albanezii depășește de tot mintea omenească…
P.S. Postarea asta nu e pentru norvegieni. E pentru moldovenii cu „cemodan, vokzal, rossiya”. Trebuie să ne amintim de „eu” și să facem loc în noțiunea de „noi”. Și așa să trăim.