Sistemul de învăţămînt ocupă un rol deosebit în dezvoltarea şi securitatea oricărui stat. Prin această “uzină de cadre” se modelează şi se educă viitorii specialişti, care sunt necesari mai ales pentru un stat mic şi aflat în dezvoltare, ca Moldova. Iată de ce, trebuie să acordăm o atenţie sporită acestui domeniu de activitate.
Suntem nevoiţi să constatăm că din păcate, la noi în ţară, sistemul de învăţămînt funcţionează destul de slab, iar roadele acestuia nu sunt dintre cele mai bune. Undeva se greşeşte: fie în copierea pripită a strategiilor educaţionale occidentale, fie în implementarea lor în societatea noastră, fie în atitudinea cu care noi tratăm viitorul ţării.
Aspectul care “doare” este proasta funcţionare a acestui sistem, care atrage în mod direct urmări destul de grave, atît pe termen scurt, cît şi pe termen lung. Nouă nu ne rămîne decît să căutăm unde “s-a greşit”, şi să propunem o alternativă.
Unul dintre minusurile sistemului actual de învăţămînt, este metoda primitivă de a promova elevii în clasele următoare. Din cîte ştim, învăţămîntul gimnazial de 9 clase este obligatoriu.
În fiecare an şcolar, elevul trebuie să însuşească un anumit material şcolar, ca mai apoi să îşi susţină capacităţile prin examene. Pentru a promova în anul următor este obligatoriu ca toţii elevii, indiferent de capacităţi, să înveţe un an. Mai mult, datorită supra-dezvoltării relaţiilor de “cumătrism” şi a corupţiei practic nu sunt cazuri de elevi corigenţi (care “să fie lăsaţi clasa”). Astfel, avem mai multe aspecte negative:
1. Copiii dotaţi sau cei cu capacităţi ridicate, deşi ar fi capabili să înveţe materialul şcolar în mai puţin de un an, sunt obligaţi să înveţe un an întreg. Şi sunt cazuri cînd unii copii foarte capabili, în loc să fie promovaţi în clase cu elevi mai dotaţi, rămân în clase în care sunt înconjuraţi de 25 de elevi mai slabi. Capacitatea de lucru, precum şi motivaţia lor scade, iar rezultatele devin mai slabe. Exemple sunt foarte multe.
2. Elevii destul de slabi, sau leneşi sunt trecuţi clasa chiar dacă nu au însuşit materialul necesar. Acest lucru are loc fie din cauza corupţiei, fie din cauza relaţiilor de “cumătrism”. Motivaţia lor este aproape inexistentă, fiindcă ei deja ştiu “că totul va fi bine”. Astfel se ajunge ca copiii cu 9 clase terminate să nu aibă cunoştinţe elementare de gramatică, să citească pe silabe sau chiar să scrie mai încet decît un copil din clasa a IV-a.
După cum bine se înţelege, aceastea au două cauze majore: fie imperfecţiunea sistemului educaţional (care este unul de import), fie punerea sa în practică, care lasă de dorit.
Alternativa care se cere este simplă, la fel ca orice realitate: să se introducă un sistem de promovare ierarhic al elevilor în locul sistemului raţional din prezent. Cu alte cuvinte, acest lucru presupune promovarea în clasa următoare doar a elevilor care au dat dovadă în mod cinstit că au însuşit materialul necesar, pe cînd cei leneşi sau incapabili – să fie lăsaţi clasa fără discuţii. Relaţiile de “cumătrism” trebuie excluse total fiindcă locul lor este cu totul în altă parte şi sub o altă formă – la nivel duhovnicesc. În acelaşi timp, copii foarte dotaţi vor fi promovaţi mai rapid (de exemplu din a I-a în a III-a) prin susţinerea unor examene suplimentare. Din acest punct de vedere, avem cîteva avantaje clare în raport cu situaţia actuală:
1. Promovarea şi susţinerea elevilor capabili, care vor fi mereu în sete de cunoştinţe şi de afirmare a capacităţilor de care dispun. În mod clar, viitorii specialişti care sunt esenţiali pentru dezvoltarea unui stat, vor avea un bagaj de cunoştinţe mai bogat, fiind totodată dedicaţi muncii pe care o vor îndeplini.
2. Elevii delăsători sau incapabili vor fi încurajaţi “să dea din coate”. Ştim de la profesori că “nu există copii slabi, ci leneşi”, aşa că ameninţarea repetării anului şcolar le va da motivaţia necesară unei atîrnări serioase faţă de procesul de învăţămînt.
3. Un elev de clasa a X-a va avea toate cunoştinţele pe care le cere programa şcolară. Va putea să citească nu doar pe silabe, va scrie citeţ şi rapid, va fi în stare de a efectua opraţiile matematice necesare. Altfel spus: copiii care vor termina 9 clase vor fi doar acei care vor merita şi în mod clar iar nivelul mediu al capacităţilor acestor elevi va fi cu mult mai ridicat decît al celor actuali.
În articolele următoare, vom reveni cu discutarea altor probleme din sistemul de învăţămînt.